Angela şi Mihai Bârlea sunt părinţi „de meserie”

Cei doi au împreună o fată, şi alături de ea cresc alte şase, pe care le-au luat în plasament, ca şi asistenţi maternali profesionişti. În timp ce sute de părinţi îşi abandonează pruncii, Angela şi Mihai Bârlea îşi pun tot sufletul în creşterea celor şase copii pe care părinţii nu i-au vrut.

Citiți și:

Rezerve de lux pentru mămici şi pitici,la Pediatrie

Măturile ţiganilor din Prislop curăţă străzile olandezilor

De dimineaţă şi până seara, casa familiei Bârlea răsună de vocile fetelor care au găsit aici familia pe care nu au avut-o niciodată. Povestea a început în urmă cu 10 ani, când fiica biologică a soţilior Bârlea, Maria Angela, i-a spus mamei să-i aducă o fetiţă, că nu are cu cine să se joace. Atunci a ajuns în casa de pe strada Ţiglarilor Bianca, devenită dintr-un copil fără copilărie o domnişoară frumoasă, toată numai un zâmbet. „Pentru mine venirea aici a însemnat o familie, e ca şi cum m-aş fi născut aici, fetele sunt ca şi surorile mele”, rezumă Bianca, cu glasul tremurând de emoţie, şansa incredibilă pe care i-a oferit-o viaţa.

În timp, în casa soţilor Bârlea au mai stat Beatrice şi Cristina, pe care însă, după patru ani, autorităţile au decis să le reintegreze în familiile naturale, chiar dacă nu aveau nici pe departe condiţiile de aici. 

După plecarea lor, pe strada Ţiglarilor au ajuns pe rând Antonia, Monica, Nicoleta, Ana şi Tuţa. Fiecare are în spate drame, însă Angela şi Mihai au avut răbdare, dorinţa de-a face bine şi suflet cât încape, iar astăzi micuţele zâmbesc din tot sufletul, li se agaţă de gât şi le spun cald, apăsat, „mama” şi „tata”. „Din primul moment în care au deschis ochii pe mine mi-au spus „mama”, şi când auzi aşa ceva, când le vezi, nu mai poţi să te desprinzi de ele”, spune Angela, cu ochii umezi de emoţie.

Părinţi cu normă întreagă

Juristă de profesie, Angela a renunţat la profesia de bază fără niciun regret, pentru a se putea dedica total creşterii micuţelor. Acum, atât ea cât şi soţul ei sunt asistenţi maternali cu acte în regulă, iar „răţuştile”, cum le alintă cu drag pe micuţe, le-au schimbat viaţa din temelii. Pe măsură ce au venit, au mai făcut camere la mansardă, au schimbat spaţiul pentru bucătărie, pentru că nu încăpeau toţi, iar maşina familiei, de 5 locuri, a lăsat locul uneia cu 9, pentru a putea pleca cu toţii în concedii.

Le-au înscris la grădiniţă şi apoi la şcoală, în fiecare zi mama şi fetele fac temele împreună, micuţele se joacă în curtea bunicii, mama lui Mihai, care stă la doar câteva case distanţă, merg în concedii sau la ştrand. Au fiecare dulăpiorul ei, diplomele tuturor sunt puse la loc de cinste, râd în permanenţă, se joacă şi au şansa uriaşă a unei copilării frumoase, adevărate.

Angela şi Mihai primesc din partea statului salariul minim pe economie, plus alocaţia de hrană de 240 de lei, pentru fiecare copil. Nici nu se pune problema ca banii ăştia să acopere toate nevoile, dar completează cum pot şi, deşi mulţi în locul lor s-ar plânge şi n-ar face nici pe sfert, ei au un singur regret: că legislaţia nu le permite să mai ia, acasă, încă o fetiţă.