Trei ucrainieini au murit azi dimineaţă într-un accident cumplit la Ciuperceni. Alte patru persoane au fost grav rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei persoane au fost prinse între fiarele contorsionate şi au decedat pe loc. FOTO. Adevarul

Trei cetăţeni ucrainieni şi-au pierdut viaţa azi dimineaţă în urma unui accident rutier produs în localitatea Ciuperceni. Alte patru persoane au fost grav rănite. Şoferul vinovat a intrat pe contrasens, însă deocamdată nu se cunosc cu exactitate împrejurările accidentului.

      Azi dimineaţă, în jurul orei 05.00, poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit  la un eveniment rutier produs pe raza localităţii Ciuperceni.  La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe tip S.M.U.R.D., care au intervenit în colaborare cu alte două ambulanţe din cadrul serviciului de ambulanţă judeţean pentru a acorda primul ajutor victimelor. 

          Trei persoane erau încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii, iar în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat, nu au supravieţuit. Pompierii, paramedicii şi personalul medical au intervenit şi pentru acordarea primului ajutor medical celorlalte patru victime, acestea, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare.

        Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Camelia Cosma,  cetăţeanul român, Daniel Z.,  a condus autoturismul marca Volkswagen, înmatriculat în Belgia, iar pe fondul circulaţiei pe sensul opus a intrat în coliziune cu autoturismul marca Daewoo, înmatriculat în Ucraina şi condus de Bolodymyr S.,de 25 de ani.

      În urma evenimentului a rezultat decesul a  trei persoane  care se aflau în autoturismul marca Daewoo, condus de cetăţeanul ucreinean şi rănirea a 4 persoane care se aflau în autoturismul marca Volkswagen şi un alt pasager aflat în autoturismul marca Daewoo. Cele trei persoane decedate erau cetăţeni ucrainieni.  Două persoane au fost internate la Spitalul Judeţean Satu Mare, iar cetăţeanul ucrainean urmând să fie transportat mâine în ţara de origine la cererea Ambasadei Ucrainei în România. Ce-a de-a patra victimă a fost supusă unor investigaţii, după care medicii au decis că poate să plece acasă. 

        Conducătorului autoturismului marca Volskwagen, având cetăţenie română, i-au  fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul are dosar penal şi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați