Fetiţă omorâtă cu soluţie de râie pentru oi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bunica fetiţei spune că a crezut că soluţia cu care a uns-o o va vindeca, nu omorî pe nepoata ei

O fetiţă de 11 ani din satul Racşa a murit azi-noapte după ce bunica ei i-a tratat varicela cu o soluţie extrem de toxică care provoacă edem pulmonar.Poliţia a început o anchetă în acest caz, dar aşteaptă rezultatele autopsiei care va fi efectuată astăzi de medicii de la Spitalul din Negreşti Oaş


O fetiţă de 11 ani din satul Racşa a murit azi-noapte, după ce bunica ei a încercat să o trateze de varicelă cu o soluţie toxică folosită de ciobani la tratarea scabiei la oi. Anamaria Malanca a murit în drum spre spitalul din Negreşti Oaş. „Fetiţa a murit în drum spre spital. Aparţinătorii au pus-o într-o maşină particulară şi au pornit cu ea la Spitalul din Negreşti. Maşina familiei s-a întâlnit cu ambulanţa în oraşul Negreşti. Fata era în braţele unuia dintre aparţinători, care a pus-o pe targa ambulanţei. Medicii nu au mai putut interveni pentru că fata era deja moartă. Ei au transportat-o la morga spitalului”, a declarat Mihaela Pop, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare.

Anamaria a murit intoxicată

Potrivit medicului de familie Liana Cucuiet din Racşa, fetiţa nu a murit de varicelă, ci intoxicată cu soluţia cu care a tratat-o bunica ei. „E clar că nu a murit de varicelă. A murit intoxicată. Am consultat-o în jurul orei 11.00 la cabinet şi fata avea doar o erupţie uşoară, câteva bube, iar starea ei de sănătate era bună. Nici măcar febră nu avea. I-am scris o reţetă cu paracetamol, vitamine şi mixtură şi i-am spus să stea în casă la căldură, aşa cum se cere în cazul varicelei, însă din câte mi-a spus fratele fetei aceasta a plecat la muncă la câmp împreună cu bunica, iar în jurul orei 20.00 a tratat-o cu această soluţie”, a precizat Liana Cucuiet.

Bunica fetei a recunoscut în faţa poliţiştilor şi la spital că a aplicat pe pielea minorei soluţia pentru tratarea scabiei la oi. „Este o soluţie extrem de toxică. 1 mililitru de soluţie se dizolvă în 1 litru de apă  pentru tratarea scabiei. Odată aplicată pe piele, soluţia se absoarbe foarte repede şi provoacă edem pulmonar acut, moartea survenind la scurt timp. Am înţeles că bunica a recunoscut la spital că şi-a tratat nepoata cu această soluţie la sfatul unor bătrâne din sat”, a mai spus medicul de familie Liana Cucuiet.

Poliţia a început o anchetă în acet caz

Trupul minorei a fost depus la morga Spitalului din Negreşti Oaş, iar în cursul zilei de azi medicii îi vor face autopsia. Poliţiştii din satul Racşa s-au deplasat la locuinţa bunicii de unde au ridicat tamponul folosit la aplicarea soluţiei şi sticla cu pricina. „Am fost aseară la casa bunicii, de unde am ridicat tamponul şi sticla cu soluţie. În prezent facem cercetări cu privire la acest caz. Aşteptăm rezultatele autopsiei”, a declarat agentul şef Vasile Sarca de la postul de poliţie din comună. „Această substanţă nu se mai produce de câţiva ani de zile. Aceasta face parte din categoria de substanţe periculoase încadrate în categoria de I-II de substanţe toxice, motiv pentru care nu se comercializează în farmacii, ci se vinde prin depozite mari doar firmelor autorizate”, spune Feies Katalin, gestionarul unui farmacii fitosanitare.
Anamaria Malanca împreună cu fratele ei de 12 ani se aflau în grija bunicii după ce părinţii lor s-au despărţit, iar mama a plecat la muncă în străinătate.

Încă o dramă în familie

Azi noapte, în jurul orei 2.00, un unchi al Anamariei, în vârstă de 42 de ani,  a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul în valea ce trece prin sat. „Din câte am înţeles, unchiul fetei se îndrepta spre locuinţa bunicii ca să vadă ce s-a întâmplat şi s-a răsturnat în vale”, a precizat Mihaela Pop, de la Serrviciul Judeţean de Ambulanţă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie