Zeci de familii şi-au construit ilegal case peste o magistrală de gaz. Primăria ameninţă că intră cu buldozerele şi le demolează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 23 de case din cartierul Măgura din Bocşa, Caraş-Severin, ar putea fi dărâmate cu buldozerul de către Primărie, deoarece sunt construite fără niciun fel de autorizaţie şi au fost ridicate peste magistrala de gaz care trece prin Banat.

Situaţia de la Bocşa nu este un nouă, ci datează din anul 2008, când mai mulţi localnici şi-au ridicat locuinţe pe o păşune ce aparţinea Primăriei. Au făcut-o însă, fără să aibă aprobarea autorităţilor.

Actualul primar, Eugen Cismăneanţu, în funcţie din 2012, spune că a aflat de situaţie încă de la începutul mandatului şi chiar atunci le-a cerut oamenilor să-şi dărâme locuinţele. Aceştia au refuzat susţinând că din moment ce Primăria le-a încasat impozit până la aceea vreme, nu le poate spune că sunt în ilegalitate. Somaţiile de la Transgaz, societate de care aparţine magistrala, s-au înmulţit în ultimul timp, iar de curând conducerea acesteia i-a pus în vedere primarului din Bocşa că este direct responsabil dacă pe traseul magistralei de gaz, acolo unde se află minicartierul ilegal se va produce o tragedie.

Cert este faptul că din 2012, de când am venit eu la Primărie, am avut o sesizare de la Transgaz, în care ne-au adus la cunoştinţă că s-au ridicat aceste construcţii în zona de protecţie a magistralei şi în care ne somau să luăm măsuri. Oamenii, înainte de toate, sunt într-un pericol permanent acolo. Ferească Dumnezeu să se întâmple ceva că vom ajunge să răspundem oameni care nu avem nicio vină, pentru că ei s-au dus şi au construit acolo. Pe de altă parte, din 2012, în a doua săptămână de mandat, am mers la ei şi i-am somat, pe unii chiar i-am sancţionat şi le-am cerut să plece de acolo. În paralel, am încercat să identific o soluţie, împreună cu cei de la Transgaz de deviere a magistralei, o situaţie în care am putea să-i punem în legalitate şi în acelaşi timp să-i scoatem din pericolul la care s-au supus singuri. Din păcate, această soluţie nu există”, spune primarul din Bocşa.

Proprietarii caselor nu au vrut să cedeze la somaţiile Primăriei şi astfel, numărul imobilelor a tot crescut ajungând astăzi la 23.

În ultima vreme, Transgazul a venit şi a pus piciorul în prag şi mi-au spus că dacă nu îi demolez, de acolo, sunt singurul răspunzător dacă se produce vreo tragedie. Ori eu vă spun că am doi copii acasă, înţeleg şi situaţia lor că e munca şi că e căminul lor, dar în acelaşi timp eu nu am nicio vină şi nu pot răspunde pentru o inconştienţă a altora”, ne-a mai declarat edilul din Bocşa.

Cismăneanţu spune că a încercat prin toate metodele. Şi cu rugăminţi, şi cu somaţii, şi cu amenzi, însă ce mai mulţi dintre localnicii care şi-au construit case peste magistrala de gaz nu vor să cedeze.  Mai mult, Primăria s-a oferit să le acorde, cu chirie, câte un apartament celor care nu mai au nicio proprietate şi nu au unde să locuiască, însă nici aşa nu s-a ajuns la un acord.

Primarul Bocşei spune că este decis ca până la sfârşitul anului să rezolve situaţia clădirilor construite ilegal, chiar dacă va fi nevoit să intre cu buldozerul şi să le demoleze.

"Pot să vă spun că o mare parte dintre cei care au case acolo mai au şi alte locuinţe. În momentul de faţă s-a încheiat procedura de somaţie. S-au încheiat toate procedurile de comunicare între părţi. Avem o corespondenţă cu cei de la Transgaz, prin care ne-a fost pusă o echipă de specialişti la dispoziţie, pentru cazul în care vom fi nevoiţi să intrăm cu buldozerele acolo, să ne poată coordona. Mai suntem în discuţii pe proceduri şi date tehnice, care în cel mai scurt timp le vom finaliza, iar mai apoi vom emite dispoziţii individuale de demolare", anunţă primarul din Bocşa.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online