Subiectul banilor europeni pierduți ajunge cu scandal pe masa prefectului de Caraș-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea, a mediat miercuri o întâlnire, care s-a desfăşurat la sediul Palatului Administrativ, între primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, conducerea operatorului Aquacaraş, a firmei proiectante şi a firmei constructoare pentru lucrările pe Măsura ISPA.

Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, s-a arătat nemulţumit de situaţia creată, în ceea ce priveşte aplicatia pentru Fondul de coeziune aferentă judeţului Caraş-Severin şi, implicit, municipiului Reşiţa.

Mai exact, Mihai Stepanescu a solicitat, în nenumărate rânduri, includerea cartierelor aparţinătoare municipiului Reşiţa, respectiv, Câlnic, Ţerova, Doman, Secu, Moniom şi Cuptoare în proiect, astfel încât, să fie beneficiare de servicii de apă şi canalizare, ca toţi ceilalţi locuitori ai urbei, dar operatorul a ales doar primele două.

La rândul lor, reprezentanţii Aquacaraş spun că acest lucru nu este posibil, având în vedere că proiectul a ajuns deja la Bruxelles, iar costurile pe cap de locuitor ar fi exagerat de mari, ţinând cond de distanţă şi de aglomeraţia de sub 10 mii de locuitori.
„Am fost surprinşi de răspunsul Aquacaraş, deoarece, iniţial, cele patru cartiere au fost incluse. Gradul de îndatorare a Primăriei este mare şi nu permite lucrări de introducere a apei şi canalizării în aceste zone. Prin urmare, aşteptăm soluţii viabile din partea tuturor instituţiilor abilitate”, a precizat, la încheierea discuţiilor, Mihai Stepanescu.

În plus, primarul a afirmat că, în bugetul local, există un milion euro, care ar putea ajunge pentru lucrările de apă şi canalizare la Cuptoare şi la Secu, însă, aici, problemele sunt mult mai mari, deoarece, în cele două cartiere lipseşte chiar… apa.
În cazul în care nu se va ajunge la o soluţie viabilă, aceste cartiere vor putea fi introduse în sistem doar în anul 2014, când va fi lansată o noua aplicaţie pe fonduri de coeziune.  

Pentru ca toate cele patru cartiere să fie incluse concomitent în proiect, ar fi nevoie, după estimările primarului, de circa 5 milioane euro. 
Pe aceleaşi fonduri de coeziune, Mihai Stepanescu a solicitat să fie incluse şi lucrările la sistemul de rezervă al Reşiţei, acesta existând deja, fiind realizate în anii 1995 – 1996, dar, deocamdată, răspunsul a fost tot unul negativ.

„Cred că toate problemele apărute între primărie şi S.C. Aquacaraş au pornit din cauza lipsei de comunicare. Nu este problema efectivă a Instituţiei Prefectului, dar am încercat să mediez discuţiile, care, în final s-au dovedit a fi benefice. Eu sunt convins că orice problemă îşi are rezolvarea. Totul este să discutăm şi să căutăm soluţiile”, a declarat prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă