Reşiţa: Au ars zeci de metri cubi de parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Au ars zeci de metri cubi de parchet

Sala de producţie a unei fabrici de parchet din Bocşa a ars mai bine de cinci ore.


Incendiul a fost anunţat pe apelul de urgenţă în jurul orei 6.00, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii voluntari din Bocşa. Un număr de 23 de subofiţeri şi angajaţii fabricii respective au făcut tot posibilul în puteri ca să stingă incendiul izbucnit în urma unui scurt-circuit. „ În prima fază, la faţa locului s-au deplasat 11 subofiţeri cu două autospeciale de intervenţie, una cu apă şi spumă şi alta de capacitate medie. La ora 9:30, ei au fost înlocuiţi de alţi 13 subofiţeri care au ajuns la Bocşa cu un autocamion de transport. Intervenţia a fost condusă de comandantul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, locotenent Eugen Afronie“, ne-a informat Adriana Paici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ Caraş-Severin. Intervenţia a fost dificilă pentru că lemnul arde mocnit, parchetul a trebuit "luat la mână" şi scos afară din hală pentru ca pompierii să se asigure că focul nu mai poate izbucni. „Valoarea estimativă a pagubelor se ridică la suma de 400.000 lei. Chiar dacă pagubele sunt insemnate, totuşi s-a reuşit salvarea unor bunuri a căror valoarea a fost aproximată la 6.000.000 lei“, a mai adăugat Adriana Paici.
 

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum să știi exact când să uzi plantele: trucul simplu care le ține sănătoase și frumoase
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile