Ion Țiriac a făcut o vizită fulger în Caraș-Severin, unde visează la un țarc de vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri a aterizat în cursul acestei după amieze pe stadionul din comuna Bozovici, unde a avut în plan vizitarea pădurilor, pe care și-ar dori să le ia în concesiune. Deși contractul pentru domeniul de la Balc îi expiră de abia în 2015, Ion Țiriac a auzit de frumusețea zonelor noastre și chiar a vrut să se convingă de ea.

Ion Țiriac nu și-a anunțat vizita fulger de la Bozovici. A aterizat cu elicopterul pesonal pe stadionul din comună, s-a fotografiat cu localnicii, a vizitat ceea ce l-a interesat, după care a și plecat.

Omul de afaceri a dat dovadă de popularitate în rândul localnicilor și s-a convins personal că este adevărat ceea ce a auzit despre fondul de vânătoare din Caraș-Severin. „Am venit să văd cum trăiesc oamenii din această zonă, ce mai e nou.

Mă interesează tot ceea ce e legat de vânătoare”, a declarat astăzi omul de afaceri. Acesta vizează o suprafață de teren de circa 3.500 de hectare, dar deocamdată a refuzat să dea vreun detaliu. Un răspuns concret le va oferi autorităților din Bozovici în câteva săptămâni. 

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie