EXCLUSIV FOTO VIDEO Judecătorul iubăreţ din Caraş-Severin a fost suspendat de către CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Judecătoriei Bozovici a fost exclus din magistratură dar a atacat decizia CSM cu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totuşi CSM a decis suspendarea judecătorului până la pronunţarea sentinţei.

Judecătorul Lucian Popuţi, fost preşedinte al Judecătoriei Bozovici până la desfinţarea acesteia, a fost exclus în luna decembrie din magistratură, în urma unei anchete a CSM. Judecătorul a încercat să obţină favoruri sexuale chiar de la investigatorul sub acoperire trimis de DGA, pentru a-l determina pe acesta să facă abuz de funcţie. De altfel, mai multe stenograme obţinute de DNA în dosarul avocatei Cerasela Niţu, relevau că Popuţi solicita favoruri sexuale sau foloase materiale, pentru a interveni sau pentru a pronunţa diverse sentinţe.

Popuţi a încercat să o seducă pe investigatoarea sub acoperire a DGA care avea o plângere contravenţională  pe rolul instanţei.  Lucian Popuţi, i-a înregistrat plângerea după orele de program, i-a dat sfaturi cum să-şi pregătească apărarea şi a asigurat-o că va câştiga procesul, indiferent cine o va judeca. ” În august ţi-l soluţionez. Că eu judec toate, indiferent că e completul meu sau ălealalte. Da, cere un termen mai lung că e plecată şi ea în concediu, na nu-i vreo chestie. Da, deci asta e o porcărie, chestia cu procesul-verbal, lasă-l naibii! Ţi-l rezolv, ho!”, i-a spus magistratul investigatorului sub acoperire, conform unei stenograme de la dosar. 

La solicitarea Comisiei de disciplină, Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în luna decembrie 2012 excluderea din magistratură a lui Lucian Popuţi, judecător în cadrul Judecătoriei Oraviţa, fost preşedinte al Judecătoriei Bozovici înainte ca aceasta să fie desfiinţată. Cu toate acestea judecătorul a continuat să profeseze pentru că a decis atacarea deciziei CSM la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Informat de instanţa supremă, CSM a dispus totuşi suspendarea judecătorului Lucian Popuţi. Acesta pierde orice privilegiu, nu mai este considerat magistrat.

„S-a luat act de către conducerea Tribunalului Caraş-Severin că respectiva entitate (CSM n.r.) constată suspendarea din funcţie a domnului judecător până la pronunţarea recursului declarat împotriva hotărârii prin care îi fusese aplicată tot de către secţia de judecători, în data de 14 noiembrie 2012 sancţiunea disciplinară a excluderii din Magistratură. Ca urmare s-a dispus înştiinţarea serviciului de contabilitate şi a serviciului de personal din cadrul Tribunalului precum şi conducerea Judecătoriei Oraviţa cu privire la măsura dispusă de către secţia de judecători pentru a se face demersurile specifice activităţii fiecăreia dintre aceste instituţii“ ne-a declarat jud. Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.
Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?