Diabeticii şi bolnavii de cancer au tratament asigurat până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectificarea de buget a adus în judeţ suma de peste 14 milioane de lei pentru sănătate. Reprezentanţii Casei de Sănătate spun că sunt fonduri suficiente până la sfârşitul anului pentru diabetic şi bolnavii de cancer.

După ce la începutul lunii august erau epuizate fondurile pentru tratamentul diabeticilor şi al celor bolnavi de cancer, Bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin (CJAS) a fost suplimentat cu peste 14 milioane de lei. Conform reprezentanţilor instituţiei, suma urmează să fie distribuită în cel mai scurt timp prin încheierea de acte adiţionale la contractele cu furnizorii de servicii. „Cea mai mare sumă este destinată medicamentelor cu sau fără contribuţie personală, respectiv suma de 9.447.000 de lei, bani necesari asigurării continuităţii eliberării medicamentelor gratuite şi compensate“, a spus Mirela Zeman, preşedinte director Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

Potrivit documentului CJAS-CS, au mai fost suplimentate fondurile Programului de oncologie cu 561.000 de lei şi cele ale Programului HIV-SIDA cu 158.000 de lei. Fondurile urmează să fie contractate cu farmaciile şi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Stela David, preşedintele Colegiului Farmaciştilor, a spus că rectificarea bugetară a fost aşteptată cu sufletul la gură, mai ales că diabeticii erau în mare pericol. Azi, pentru Programul naţional de diabet zaharat bugetul a fost suplimentat cu peste trei milioane de lei pentru eliberarea de medicamente antidiabetice orale şi insuline, sumă care este suficientă pentru eliberarea de medicamente până la sfârşitul acestui an, în judeţul Caraş-Severin.

„Lanţurile farmaceutice mari au mai eliberat medicamente pentru diabetici, însă pe risc propriu şi fără o regulă anume şi fără să aibă o bază legală, întrucât sursa financiară este aceeaşi pentru toţi pacienţii“, a spus la începutul acestei luni Stela David, Colegiul Farmaciştilor.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei