Cum se face saramura de crap: secretul unei reţete reuşite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhiva

Uica Mihai, bucătar din Caraş-Severin, spune că a crescut pe malul Dunării, de unde a şi aflat multe reţete de preparat peştele de la bătrânii locului.

Una, pe care o preferă de câte ori pune mâna pe un crap, este saramura. Bucătarul e de părere că saramura de crap este uşor de pregătit atunci când se respectă regulile şi peştele se găteşte cu atenţie.

”Crapul pentru saramură se pregăteşte destul de simplu. Filetezi peştele de pe şira spinării, pe lângă cap, împrejurul cozii şi scoţi carnea de pe oase, amândouă flancurile rămânând întregi, o tabla de peşte gras şi cu iz de basm cu Flămânzilă.

Şi acum să te văd, la saramurică trebuie neapărat să ai o tablă aşternută pe jeratic ori chiar pe flacăra de aragaz, poate un disc, poate o tavă veche ori o plită groasă de fontă. Şi aşterni pe ea un strat de sare grunjoasă gros de o jumătate de deget şi pui peştele acolo să se frigă când sarea e încinsă bine, mai întâi cu partea cu carnea în jos şi abia la urmă cu partea cu piele.

Secretul e să prăjeşti bine crapul pe sare, până ţi se face grujul sării maroniu, apoi îl arunci într-o cratiţă mare, aşa întreg, pui capac peste şi laşi să se aburească. Iar pe sare vine rândul roşiilor să se coacă, roşii din belşug şi gogoşar cu carne roşie. Mai coace la marginea plitei şi câţiva ardei iuţi să dea şfung saramurii şi când s-au copt legumele, curăţe-le de pieliţele, aruncă sâmburii din gogoşari şi din ardei, toacă totul mărunt la cuţit şi pune peşte peşte.

Mai toarnă acolo vin alb demisec, amestecat cu apă, asezonează cu boabe de piper, crenguţe de cimbru, două căpăţâni de usturoi aşa întregi cum sânt, şi dă-i cratiţa să clocotească cini minute. La urmă, să presari mult pătrunjel proaspăt tocat şi să laşi sramura să se odihneascu cu capac şi să năduşească zece minute.

Vreme în care poţi să tipăreşti precum Bădia Ion Creangă, o mămăligă aurie cu moţ şi cu sfârc ca să o ai la saramură.

Şi tipicul e aşa: Pui în blid felia de mămăligă fierbinte, torni peste ea saramură iar deasupra îi faci moţ dintr-o halcă zdravănă de peşte.

Să te mai învăţ eu ce beutură merge la mâncarea asta?”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”