Ardei umpluţi cu sâmburi de caise. Reţeta unei improvizaţii care-ţi va aminti de gusturile copilăriei

În Banat, ardeii umpluţi sunt trecuţi la capitolul sarmale, aşa că să nu vă miraţi dacă, alături de sarmalele în foi de varză sau în foi de viţă, o să găsiţi pe aceeaşi farfurie şi ardeii umpluţi.

Bucătarul bănăţean Uica Mihai are o reţetă inedită de ardei umpulţi cu sâmburi de caise, pe care i-a prăjit în ulei de măsline şi i-a amestecat cu orez, cu praz şi cu roşii, iar tot amestecul l-a înghesuit în nişte ardei burtoşi de grădină. Cum se face şi ce iese, ne povesteşte Uica Mihai, mai jos.

 “A înebunit un cais pitic din fundul grădinii şi s-a umplut cu fructe ca nişte globuri de crăciun. Portocalii în carnea lor cu izul acela de galben chinezesc şi cu aromă de pulpă de fecioară, de coapte ce erau au început să cadă în ţarină printre tijele de varză de Bruxelles care încă n-au prins rod. Şi aducându-mi aminte de copilăria în care adunam sâmburii ăştia de-i spărgeam cu ciocanul şi îi prefăceam în bomboane cu zahăr ars, am luat în glumă unul şi l-am pocnit cu polonicul cel greu.

Şi s-a desfăcut sâmburul frumos din teaca lui lemnoasă şi a ieşit întreg într-o pijama de pieliţă maronie şi cu carnea albă strălucitoare, ca un fildeş de elefant. Şi la-m  ronţăit iute pe dânsul, nerăbdător să regăsesc gustul copilăriei.

Aşa că am început să sparg la sâmburi pe masă de suna bucătăria mea ca interiorul unei tobe de fanfară, iar sâmburii mi-au umplut un castronaş de faianţă. Şi tot mângâindu-mi eu cerul gurii cu limba, mi-a sugerat aroma migdalată şi cu iz proaspăt a sâmburelui, o împreunare potrivită cu orez fiert.

Şi mi-a dat prin cap să încerc nişte ardei umpluţi cu sâmburii ăştia, aşa că am oprit toba de fanfară şi am aprins flacăra de cuptor. Şi într-un ceas, mi-a ieşit o mâncare de vis plină de saftul copilăriei dar şi de aburul vârstei a treia în care am poposit.

Şi iaca vă dau reţeta asta să vă fac şi pe voi toboşari de fanfară, spărgând sâmburi pe tocătorul din bucătărie.

Să iei câţiva ardei graşi burtoşi şi cu pieliţa verde de şopârlă şi să-i scobeşti de cotor şi de seminţe. Apoi bine spălaţi, să-i aşezi cu gura în jos să se scurgă şi tu să te apuci să cureţi sâmburii de cais de pieliţe. Muncă cu migală şi chin, dar merită osteneala.

Iar sâmburii albi ca dinţii de răpitor să-i pui să se prăjească doar puţin într-o tigăiţă cu ulei de măslină de cel bun. Şi amestecă-i tot timpul cu lopăţica de lemn, să nu prindă rumeneală ci doar să se sloboadă aromele din inima lor. Şi altceva nimic să nu adaugi. Apoi să îi laşi să se răcească iar o ceaşca de orez pe care să o ai pregătită la îndemână, o pui să fiarbă cu trei ceşti de apă, până se umflă orezul bine şi e gătit pe trei sfert.

Şi să mai căleşti un praz gros cât mâna şi tăiat fir-a- păr tot în uleiul de la călitul sâmburilor.

Iar sâmburii reci să îi treci pe supt cuţit cu putere ca să se mărunţească şi să fie tocătorul tău de lemn, plin de gămălii de sâmbure ca cele de chibrit.

Şi dacă s-a fiert şi orezul şi s-a răcit puţinte, e vremea să adaogi în el prazul călit, sâmburii şi mai câteva roşii cu pulpă dulce date pe răzătoare.

Iar maiaua asta o potriveşti de gust cu sare, piper, cimbru şi doar puţină nucuşoară rasă. Mai adaugă şi două ouă proaspete că nu strică apoi umple ardeii şi capetele lor ca să nu îţi iasă umplutura afară, înmoaie-le în făina albă dintr-un bliduţ anume pregătit.

Iar ardeii să îi aşezi ca pe soldaţi îngesuiţi într-o cratiţă, iar în golurile dintre ei, îndeasă felii de roşii proaspete iar deasupra mai toarnă să se acopere tot zeamă de la pulpa de roşii date pe răzătoare. Şi dacă nu ai ca mine nişte supă de legume la îndemână, toarnă apă călduţă să fie la nivel şi pune să fiarbă închipuirea asta de mâncare. Dar ai grijă, să nu fie focul tare ci molcuţ, altfel o să se răscolească oala şi o să faci mai degrabă un terci decât o mâncare”