Video Tragedie în Vâlcea, pe Valea Oltului: Trei persoane blocate într-o mașină căzută în râul Olt. Care este starea victimelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism în care se aflau trei persoane, doi adulți și un copil, a căzut marți seara, 4 februarie 2025, de pe un drum paralel cu DN7 / E81, în râul Olt, în județul Vâlcea. Victimele nu au reușit să iasă la timp din mașină. Ele au fost scoase de pompieri, care au tractat vehiculul la mal și le-au predat echipajelor medicale. Accidentul s-a produs pe Valea Oltului, în zona Mănăstirii Cornet, din localitatea Racovița.

Mașină pompierii SMURD. FOTO: arhivă

Cele trei victime se află în stare critică. Medicii intervin, încercând să le salveze viața.

UPDATE, ORA 21,45 Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Urgență (ISU) Sibiu copilul implicat în accidentul de pe Valea Oltului are doar 5 ani. „Echipajul SMURD de terapie intensivă din cadrul ISU Sibiu care a intervenit la accidentul din județul Vâlcea a preluat un minor în vârstă de 5 ani, care se afla în mașina căzută în râu, în stop cardio-respirator. Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu în curs de resuscitare cu hipotermie severă”, a menționat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ștefan despre starea micuțului.

Reprezentanta Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, Cristina Bălău, a oferit amănunte despre cealaltă victimă care a fost transportată de urgență în județul vecin: „Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în stop cardio-respirator, cu hipotermie. S-a început reîncălzirea pacientului, iar resuscitarea va fi continuată în tot acest timp”. 

Cea de-a treia victimă, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea. Toate cele trei victime sunt din Perișani Vâlcea. 

Tânăra era cea care conducea mașina pe un drum paralel cu DN7, aflat pe celălalt mal al Oltului. În autoturism mai erau tatăl ei și nepotul - copilul sorei sale. Nu este clar ce anume i-a distras atenția în momentul în care a lovit parapetul și a plonjat cu mașina în Olt. A reușit însă să sune la 112 și să ceară ajutor.

La sosirea echipajelor de intervenție, mașina, purtată de ape în aval, nu era complet scufundată, însă temperatura scăzută a apei i-a făcut pe ocupanți să intre în hipotermie.

Femeia se întorsese de câteva zile din Germania, unde lucra. Marți seara a plecat să spele mașina și să o alimenteze, dar nu a mai reușit să se întoarcă acasă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

„Duminică, 4 februarie 2025, la ora 17:55, un autoturism cu trei persoane la bord a căzut în râul Olt, în zona Mănăstirii Cornetu, Racovița. Primul echipaj ISU a ajuns la ora 18:12, lansând barca pe apă. La 18:22, mașina a fost ancorată și tractată spre mal, iar la 18:31 victimele – doi adulți și un minor – au fost extrase și predate echipajelor medicale. Toți trei sunt inconștienți și intubați, iar medicii efectuează manevre de resuscitare. La ora 19:15, a fost solicitat un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Sibiu. Intervenția este în desfășurare”, a transmis ISU Vâlcea.

 La fața locului au intervenit echipe de salvare din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu trei autospeciale, două bărci, o autospecială pentru transportul victimelor și trei ambulanțe SAJ.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur