Râmnicu Vâlcea: Licenţiu Petrişor Mazilu îşi pune sufletul în icoane pe sticle

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Licenţiu Petrişor Mazilu

Pictează, în stil popular, icoane pe sticlă şi gravează brelocuri şi pandantive cu care participa la târgurile meşterilor populari, făcând artă din pasiune.

profil


NĂSCUT- 2 IUNIE 1969, LA Roeşti-Vâlcea.


STUDII - Universitatea Constantin Brâncoveanu, facultatea de Management şi Marketing în Afaceri, masterat în Resurse Umane.


HOBBY - Călătoriile.

  Licenţiu a lucrat cu ceva timp în urmă ca asistent medical la Serviciul de Ambulanţă Horezu. Avea o viaţă extrem de stresantă, dar în puţinul timp liber şi-a dat seama că este atras de lucrurile făcute cu multă migală. Primele obiecte buchisite de mâna lui au fost câteva cutii de medicamente pe care le-a gravat. „Mi-am dat seama că arta mă atrage şi m-am înscris şi am absolvit Şcoala Populară de Artă. M-au pasionat în mod deosebit icoanele pe sticlă, m-a interesat compoziţia, tematica. Faptul că bunicul meu patern a fost preot, cred că a realizat o legătură indisolubilă intre mine şi lumea bisericii, educaţia religioasă în familia noastră fiind un subiect la ordinea zilei", povesteşte Licenţiu.


 Atras de picturile în stil popular


 Primele icoane pe sticlă ale lui Licenţiu au fost făcute în tempera, dar mai apoi a început să lucreze în ulei. Izvoadele, sau şabloanele folosite pe hârtie, au fost dintre cele mai diverse, dar în primul rând a fost atras de picturile în stil popular şi mai puţin de stilul bizantin. Dincolo de icoane, Licenţiu a continuat să practice arta pirogravurii în lemn. „Am continuat să fac gravuri în lemn de fag şi am creat brelocuri, pandantive, iconiţe pirogravate. Motivele pe care le folosesc în aceste obiecte sunt fie florale, religioase sau abstracte". Primii clienţi ai artei abstacte a lui Licenţiu au fost tinerii, aceştia devenind primii clienţi ai meşterului popular. Îl întreb unde este atelierul său de creaţie şi răspunde: „În balconul meu de la bloc mi-am creat un colţ de natură, cu multă verdeaţă. Acolo, chiţibuşăresc la ele", povesteşte.


 Trubadur prin târgurile meşterilor populari


  Cu noile sale creaţii, fostul asistent medical a început să cutreiere târgurile din judeţ şi nu numai. „Am fost la «Zilele Vâlcii», la «Florile Govorei», la «Zilele Olăneştiului» sau la manifestările organizate de Muzeul Astra din Sibiu", povesteşte. Cu ceva vreme în urmă, aflat mereu în căutatarea propriului eu, Licenţiu a vrut să se facă profesor. A renunţat la acest gând dintr-un motiv foarte simplu: „N-am vrut niciodată pe elev să-i forţez pentru că eu îi vreau binele. Deviza mea este să te ajuţi şi singur, că te ajut şi eu dacă vrei să devi un om educat. Iar în zilele noastre mulţi nu vor acest lucru, iar eu nu pot să-i oblig", povesteşte. Cât despre gravurile sale, chiar dacă sunt cu miile, niciuna nu seamănă cu alta: „Chiar dacă eu mi-aş dori acest lucru, produsul final al muncii tale depinde de foarte multe variabile, de starea în care te afli în momentul creaţiei, de buna sau proasta dispoziţie, de imaginaţia care poate avea anumite valenţe, la momente diferite", a spus artistul.


Ce-i place


 Fire dinamică, a practicat ani de-a rândul artele marţiale. Când are o „fărâmă" de timp îi place să călătorească, sau să iese în natură şi să se relaxeze admirând frumuseţile.


Ce nu-i place


 Este mâniat de modul cum evoluează societatea românescă. Dezavuează inerţia oamenilor din jur, nepăsarea acestora, neimplicarea lor, birocraţia care o întâlneşte la tot pasul.


Întrebări şi răspunsuri


Crezi că arta, în general, poate fi accesibilă oricui?


L.P.M.:  Arta este doar pentru cei care pun pasiune în ceea ce fac, este o fărâmă din tine pe care o oferi spre contemplare şi celor din jur. Gândit pozitiv prin artă devii pozitivist şi reprimi răul din tine.


Se poate face artă în vremuri de criză?


L.P.M.: Pentru noi românii criza a devenit o stare de normalitate. Criză a fost şi până în anul 1989, criză este şi acum. Ca să oferi din prea plinul sufletului tău îţi trebuie doar să dai dovadă de normalitate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta