Primarul „anti-amendă” din Laloşu a ajuns să dea socoteală în faţa judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Toma a fost trimis în judecată pentru luare de mită, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi fals material în înscrisuri.

Primarul localităţii Laloşu a fost trimis în judecată, acum magistraţii Tribunalului Vâlcea urmând să dea o soluţie pentru mai multe infracţiuni pentru care este cercetat fostul edil: luare de mită, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. „În calitate de primar al comunei Laloşu, Ion Toma, în perioada 2005-2010 , a pretins şi primit de la mai multe persoane sume de bani, respectiv suma de 4.493 lei, fie în scopul exonerării acestora de la plata contravalorii unor amenzi contravenţionale aplicate de organele de poliţie, prin neînregistrarea, nepunerea în executare şi ruperea proceselor verbale de contravenţie înaintate de organele de poliţie la primărie pentru luare în debit şi executare, fie în scopul intervenţiei la funcţionarii Administraţiei Publice Bălceşti, pentru exonerarea unei persoane de la plata unei amenzi administrative aplicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, cauzând în acest sens Primăriei Laloşu un prejudiciu în cuantum de 4.838 lei”, se spune într-un comunicat la Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Cu ajutorul unei paste corectoare, primarul Toma a şters menţiunile făcute în registrul de corespondenţă de la sediul Primăriei Laloşu, referitoare la două procese verbale de contravenţie. Prejudiciul de 10.000 de lei cauzat statului a fost reţinut ex-primarului, care a pierdut alegerile din 10 iunie, din salariu. Contactat telefonic, fostul edil a spus că este nevinovat şi aşa va pleda şi în faţa judecătorilor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită