FOTO VIDEO Cea mai nouă pârtie de schi inaugurată de sărbători în Oltenia: Horezu Ski Resort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai nouă pârtie de schi din Oltenia - Horezu Ski Resort Foto FB Cabana La Cristian (Varful lui Roman-Horezu)

S-a deschis, în sfârşit, în cursul acestei săptămâni, prima pârtie de schi din judeţul Vâlcea, cea mai nouă, cea de la Horezu Ski Resort. Pârtia are 900 metri lungime şi o dificultate uşoară (Albastru). Chiar dacă deschiderea oficială a avut loc în ajun de Crăciun, s-a putut schia abia de pe 26 decembrie. Clipurile postate pe Facebook cuprind imagini cu pârtia, drumul, dar şi cu procesul de deszăpezire.

GALERIE FOTO

Staţiunea Vârful lui Roman se află la mai puţin de 20 de km de Horezu, capitala ceramicii populare româneşti, în Munţii Căpăţânii şi este accesibilă, deocamdată, doar celor care deţin mijloc de transport propriu. 

Pârtia proaspăt inaugurată de aici face parte dintr-un proiect care cuprinde mai multe pârtii ce vor forma Domeniul Schiabil de la Vârful lui Roman - Horezu Ski Resort. Inaugurarea ar fi trebuit să aibă loc la începutul lunii, dar nu a fost posibil, aşa că totul a fost decalat pentru perioada sărbătorilor de iarnă. 

Deocamdată, instalaţia teleschi nu funcţionează, după mai multe probleme tehnice şi este nevoie de anumite reglaje. Aceasta urmează să fie pusă în funcţiune în scurt timp, cel mai probabil în luna ianuarie.

În mediul online a existat un val de reacţii referitor la serviciile oferite şi preţurile percepute, motiv pentru care reprezentanţii Horezu Ski Resort s-au văzut nevoiţi să facă o serie de precizări în care să explice situaţia pe pagina proprie de socializare şi chiar să prezinte un film cu starea drumului. 

Reamintim că drumul până în staţiune este neasfaltat, dar permanent deszăpezit, zi şi noapte, cel puţin până la pârtie, după cum se poate vedea în filmuleţele ataşate. Aşadar, se poate ajunge la destinaţie atât cu maşini cu tracţiune integrală 4X4, cât şi cu maşini normale, dar echipate cu lanţuri de iarnă.

Serviciile oferite cuprind, pe lângă pârtia de schi şi pârtia de săniuş, un restaurant, cabană de închirieri, toalete, pompe de apă, traseu de conducte, generatoare de electricitate, echipamente pentru închiriat: ski-uri, clăpari, beţe, căşti, dar şi patru tunuri de zăpadă şi instalaţie tele-ski autorizată. Salvamontul are echipaj de intervenţie pregătit.

În restaurant puteţi servi de la mici, cârnaţi, fripturi, burgeri şi hot dog, până la băuturi răcoritoare şi vin fiert.

De la centrul de închiriere, aflat la baza pârtiei, se poate achiziţiona pe lângă echipamente şi cartelă pentru tele-ski sau se poate angaja un monitor de schi. 

O tragere tele-ski va costa 10 lei sau 150 lei abonamentul nelimitat pe o zi, lucru aspru criticat de internauţi care au comparat preţurile, apreciind că sunt similare cu cele de pe Valea Prahovei, unde condiţiile şi serviciile oferite sunt net superioare. 

„Băi oamenilor, 150 de lei pe zi e la Poiana Braşov, unde ai 30 km de pârtii! Voi aşa atrageţi turiştii, cu un preţ de Dubai? Bine, chiar şi acolo e mai ieftin!” sau „La noi în ţară investitirii vor să-şi scoată banii din primii ani, lucru total diferit comparativ cu ţările vestice”. „O urcare de 10 lei, pe o pârtie de 800 de metri, este foarte piperată, având în vedere faptul că vii de la nu ştiu câţi kilometri, te chinuieşti să urci, nu găseşti un loc de parcare, mai e şi vreo defecţiune la instalaţie şi atunci plăcerea de a schia se transformă în stres şi umilinţă. La Rânca (speram să nu mai ajung acolo), o urcare de 650 de metri costă vreo 5 lei, deci jumătate”, au comentat cei nemulţumiţi în mediul online.

Proiectul pârtiei de schi de la Vârful lui Roman - Horezu este unul privat, firma în cauză - Hagimob - având în plan construirea mai multor pârtii în următorii cinci ani, dar şi a unor unităţi de cazare la standarde occidentale. La baza pârtiei a fost demarată şi construcţia unui hotel cu restaurant, de cinci stele.   

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor