FOTO Povestea clopotului salvat prin îngropare, cu toată ceremonia dedicată unui mort, pentru a nu deveni tun de război pentru nemţi

În timpul Primului Război Mondial, nemţii au rechiziţionat timp de doi ani la Vâlcea până şi clanţele de la uşi, sub pretextul că au nevoie de materie primă pentru război. A scăpat de ei un singur clopot, dintr-o comună vâlceană, în cazul căruia enoriaşii au ales să joace un soi de piesă de teatru pusă la punct în cele mai mici detalii, ca să-i ducă de nas pe nemţi.

GALERIE FOTO

Ca să salveze clopotul bisericii pentru a nu fi transformat în tun pentru nemţi, aşa cum se întâmpla cu toate clopotele şi obiectele din metal, sătenii din Foleştii de Sus - Tomşani au simulat o înmormântare, cu tot ce ţine de o astfel de ceremonie, doar că respectivul clopot luase locul presupului decedat, lucru pe care doar ei însă îl cunoşteau. Şi s-a strâns tot satul la şaradă.

Povestea a fost spusă de un istoric – Sorin Oane, cu ocazia unei manifestări dedicată împlinirii a „100 de ani de la Marea Unire”, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea, la care au participat şi prof. dr. Ion Georgescu de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca şi prof. univ. dr. Silviu Miloiu de la Universitatea Târgovişte. 

La 25 noiembrie 1916, Râmnicu Vâlcea a fost ocupat de armatele germane şi austro-ungare, armata română retrăgându-se în Moldova. Odată ocupat oraşul, a început regimul tiranic al administraţiei străine. Documentele vremii pomenesc despre jafuri şi abuzuri, despre incendieri şi devastări, despre crime şi violuri. 

Chiar din prima zi, trupele germane şi austro-ungare au pus stăpânire pe toate instituţiile din Râmnic precum: Palatul Justiţiei (Tribunalul de astăzi), Administraţia financiară (Judecătoria, acum), Prefectura (sediul actualei primării), şcoli (Alexandru Lahovari şi Mircea cel Bătrân - astăzi) etc..

Cât timp au stat la Râmnicu Vâlcea, pe perioada a doi ani, nemţii „au furat absolut tot ce s-a putut”, de la maşini, la biciclete, inclusiv alimente, păsări. „Au rechiziţionat este termenul folosit. Dar, de fapt, au furat până şi clanţele de la uşi şi clopotele de la biserici”, a mai spus istoricul. De fapt, acest lucru s-a întâmplat nu doar în Râmnic, ci în tot teritoriul ocupat.

Vâlcea a fost împărţită în două: Comandatura Etapei 270 germane avea reşedinţa în Râmnicu Vâlcea, şi deţinea partea de nord a judeţului, iar Comandatura Etapei austro-ungare, avea reşedinţa la Drăgăşani, preluând zona de sud. O altă parte a judeţului revenea Comandaturii Etapei Mobilă 286 cu reşedinţa la Curtea de Argeş, dar zona pe vremea aceea nu aparţinea Vâlcii.

Revenind la istoria rechiziţionării clopotelor de biserică, istoricul Sorin Oane a mărturisit că a aflat despre povestea sătenilor care au reuşit să-şi salveze clopotul în cadrul unui simpozion. „L-au îngropat, creştineşte. Se strânsese toată lumea din sat şi au înscenat o înmormântare, ca să nu se prindă nemţii. L-au bocit după toate regulile, îi dăduseră şi un nume. Au plâns bocitoarele după el: Ioane, Ioane!, exact ca după un mort, ca nimeni să nu fie curios să vadă ce îngropau ei de fapt. L-au dezgropat abia după război şi l-au pus înapoi pe turla bisericii”, a mai povestit istoricul.

Toate obiectele din metal au fost rechiziţionate de nemţi în Primul Război Mondial pentru a fi transformate în tunuri. Nemţii au făcut acelaşi lucru inclusiv cu clopotele de la bisericile lor. Iar Vâlcea, judeţul cu cele mai multe lăcaşuri de cult din România, le-a oferit suficientă materie primă. 

„În timpul ocupaţiei, trupele germane au confiscat clopotele de la toate bisericile”, confirmă şi preotul Constantin Mănescu - Hurezi, preşedintele Ligii scriitoriilor din România, filiala Vâlcea.

În acele vremuri, spre exemplu, Mănăstirea Hurezu a cunoscut cea mai grea perioadă din istoria sa, potrivit maicii Epifania Teodorescu, stareţa între anii 1915 - 1922. Este perioada în care aşezământul monahal a suferit şi de pe urma armatei ruseşti, cum avea să se menţioneze în documentele vremii.

Potire de aur, cădelniţe, candele de argint aurit şi alte obiecte de cult au luat drumul Moscovei şi nu s-au mai întors niciodată.

Furtul nu a fost singura îndeletnicire a nemţilor, pe perioada în care au ocupat Vâlcea. Au ţinut morţiş să germanizeze întreaga zonă, aşa că au început cu primarul. Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, liberal, fugise înaintea de ocuparea nazistă, aşa că a fost înlocuit cu un etnic german. Chiar şi director la un liceu a fost pus profesorul de germană. Iar cursurile au început să fie tot în limba germană. Existau însă cursuri şi pentru cei din administraţie, ca ei să deprindă limba. Până şi episcopul vremii a fost înlocuit tot din acelaşi motiv. „Ba chiar au încercat să strice rânduiala bisericească, încercând să introducă un alt stil şi un alt calendar”, numai că au întâmpinat o opoziţie pe măsură.

Au pus taxe peste tot, cea mai celebră fiind „taxa pe câini”: „Au rămas celebri pentru că ei au rezolvat problema câinilor vagabonzi. Orice câine găsit pe stradă era împuşcat, iar cei din gospodării taxaţi. 

Conform statisticilor, „judeţul a fost dat înapoi cu aproape 25 de ani”, a mai spus istoricul.  

Iar dovezi despre nelegiurile ocupanţilor există la tot pasul: „Isprăvile germano-austro-ungarilor, vandalii secolului al XX-lea, sunt cunoscute omenirii întregi; din primele zile ale izbucnirii războiului mondial trâmbiţarea lor a înmărmurit «lumea civilizată de pe suprafaţa globului pământesc»”, motiv pentru care poporul german a fost caracterizat drept „fiara care a dezlănţuit cel mai  monstruos război în numele Dumnezeirii, culturii şi civilizaţiunii”, regăsim în documentele vremii.

„Armatele invadatoare străine ocupând judeţul s-au dedat la prădăciuni şi jafuri. Ocupanţii au incendiat şi devastat case, au ucis şi au jefuit oameni lipsiţi de apărare, au siluit femei. Un mare număr de bărbaţi, bănuiţi că au luptat în Armata Română, sau că au sprijinit-o, au fost executaţi pe loc. Râmnicu Vâlcea se numără printre oraşele crunt jefuite şi devastate. Au pus mâna pe resursele subsolului: sarea de la Ocnele Mari, aurul de la Valea lui Stan, mica (moscovitul) şi lemnul de la Voineasa, au rechiziţionat staţiunile balneare Călimăneşti, Govora şi Olăneşti, unde, timp de două sezoane, s-au odihnit şi tratat militarii germani”, am mai aflat din scrierile pr. Constantin Mănescu Hurezi.

Foleştii de Sus, satul unde s-a consumat povestioara legată de clopotul salvat din mâinile trupelor germane, este un sat în comuna Tomşani, aproape de Horezu, Capitala Ceramicii Populare Româneşti. Există o singură biserică în acest sat, inaugurată în 1907 şi construită pe amplasamentul altui lăcaş mai vechi. Acesta s-a dărâmat în 1895, când zăpada a depăşit un metru înălţime, chiar în ziua de Bobotează, „când toţi credincioşii se aflau la săvârşirea slujbei de sfinţire a Agheasmei Mari la râul Bistriţa”.