FOTO. O nouă bază de agrement s-a deschis astăzi în Râmnicu Vâlcea. Râmnicenii au la dispoziţie trei piscine pentru a se răcori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baza de agrement este situată la intrarea în Râmnicu Vâlcea, în zona Troianu. Aceasta a fost inaugurată astăzi în prezenţa a numeroşi invitaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Înainte de inaugurare, un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul vicar Emilian Lovişteanu, a oficiat o slujbă religioasă. Invitaţii au avut apoi ocazia să viziteze întreaga bază de agrement.

Râmnicenii se pot răcori în cele trei piscine, din care una cu apă sărată sau îşi pot petrece timpul la terasă, pe marginea bazinelor.

Tot astăzi, în curtea centrului a fost inaugurat şi un hotel dotat cu sală de fitness şi saună.

Cei care vor să fac sport pot merge la cele două săli construite în apropierea bazinelor cu apă.

Datorită acestei investiţii, 40 de râmniceni şi-au găsit un loc de muncă.

Persoanele care vor să se răcorească în această perioadă mai au la dispoziţie baza de agrement din Ostroveni, care aparţine primăriei Râmnicu Vâlcea. 

.

Citeste si Fântânile din Laloşu au secat. 700 de oameni au rămas fără apă.

http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/fantanile-comuna-valceana-lalosu-secat-700-oameni-ramas-apa-potabila-1_5203a6c9c7b855ff56b9cbb4/index.html

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană