Doi pasageri din Coasta de Fildeş au fost accidentaţi în maşina lui Dorel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul unui VW Polo nu a acordat prioritate Renault-ului în care se aflau cei doi străini. În această dimineaţă, un biciclist a fost rănit în localitatea Budeşti de un Fiat condus de un localnic.

În ultimele 24 de ore au avut loc două accidente grave, unul dintre ele petrecându-se în Râmnicu Vâlcea la intersecţia Bulevardul Calea lui Traian cu Strada Regina Maria. „Duminică seara, la 21,40, şoferul unui VW Polo condus de Ionuţ A., din Râmnicu Vâlcea, nu a respectat semnificaţia semaforului şi a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie, intrând în coliziune cu un Renault care circula regulamentar condus de Dorel V. (36 ani), din Râmnicu Vâlcea. Din accident au fost răniţi doi pasageri aflaţi în Renault, domiciliaţi în Coasta de Fildeş: Saumahora B. (20 ani) şi Lajot T. (19 ani), care au suferi plăgi cervicale, traumatisme cranio faciale şi contuzie cerebrală. Conducătorii auto implicaţi în accident aveau alcoolemie zero", a spus agent principal Loredana Sandu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.
În această dimineaţă de 14 mai, la ora 7,45, la Budeşti, biciclistul Adrian Z. (36 ani), din localitate, a fost accidentat de un autoturism marca Fiat condus de Dinu C. (50 ani), tot din Budeşti. Biciclistul a treversat neregulamentar strada fiind acroşat de autoturismul care s-a pus în mişcare după ce a fost oprit pentru acordarea de prioritate de trecere unor pietoni. Bicilcistul s-a ales cu fracturi costale.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”