Un prahovean a aflat la ghișeul de impozite că a „primit“ o mașină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul

Un bărbat din comuna prahoveană Brazi s-a trezit că posedă o mașină despre care nu avea habar. Omul fusese trecut drept cumpărător de către un tânăr din Păulești.

Pe fir au intrat poliţiştii Compartimentului Trafic şi Furturi de Autovehicule, care, în urma probatoriului administrat, au dispus începerea urmăriri penale faţă de I. VIRGIL, din Păuleşti, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură.

Din cercetările poliţiştilor a rezultat că, în luna septembrie 2011, a cumpărat un autoturism de la N. Daniel, din Ploieşti şi a întocmit un contract de vânzare-cumpărare, iar la rubrica prevăzută cumpărătorului l-a înscris şi semnat în fals pe P. Ion din comuna Brazi, fără a exista vreun grad de rudenie sau alte legături de familie cu acesta.

În luna decembrie 2011, P. Ion a vrut să-şi achite impozitul la Primăria Brazi şi a constatat că avea înscris în evidenţele fiscale autoturismul respectiv, motiv pentru care a depus plângere penală.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete