Un bărbat acuzat că a primit mită 45.000 de euro, arestat de Curtea de Apel într-un dosar al DNA Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
45.000 de euro, bani despre care DNA spune că ar fi fost ceruţi pentru o soluţie favorabilă într-un dosar penal FOTO Dana Mihai

Dumitru Nicoraş, un bărbat acuzat de procurorii anticorupţie din Ploieşti că a primit mită 45.000 de euro, a fost arestat, marţi de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti. Decizia nu este definitivă şi va putea fi atacată la Înlta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nicoraş este aczuat că ar fi primit banii de la un individ arestat într-un dosar de proxenetism căruia îi promisese că poate interveni pe lângă un magistrat pentru o soluţie favorabilă în cauză.

Surse susţin că Nicoraş ar fi promis peroanei arestate  că poate interveni pe lângă un judecător de la Curtea de Apel care ar fi putut să-l convingă pe colegul său de la Tribunalul Prahova, care judeca în dosarul DIICOT, să dea o pedeapsă mai blândă sau chiar achitarea. 

Deocamdată nu sunt informaţii cu privire la posibilitatea ca magistratul în cauză să fi primit bani de la intermediar pentru a da soluţia favorabilă în cauza respectivă.

Nicoraş a fost reţinut pentru 24 de ore printr-o ordonanţă emisă de DNA Ploieşti, iar marţi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul este acuzat de trafic de influenţă.

“Conform unui comunicat remis de DNA Ploieşti,  în cursul anului 2011, inculpatul Dumitru Nicoraş a primit, pentru sine sau pentru altul, de la o persoană cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de proxenetism (martor în prezenta cauză), suma de 45.000 de euro.
În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă, prin intermediul unui magistrat, asupra judecătorilor desemnaţi cu soluţionarea dosarului, în sensul pronunţării unor soluţii favorabile faţă de persoana aflată în arest.
La data de 03 octombrie 2017, inculpatul Dumitru Nicoraş este prezentat Curţii de Apel Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în documentul citat. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile