Sinaia stinge lumina pentru „Ora Pământului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sinaia participă alături de alte oraşe din ţară la campania mondială  „Ora Pământului”, astfel că iluminatul public din staţiune va fi oprit sâmbătă seară în intervalul 20.30 – 21.30

Pe timpul opririi iluminatului public din staţiune, pentru a marca evenimentul „Ora Pământului“, a fost solicitat sprijinul Poliţiei oraşului Sinaia, în vederea asigurării siguranţei circulaţiei rutiere.

Sloganul campaniei este „Fii primul care stinge lumina!“ şi se adresează tuturor locuitorilor staţiunii, hotelierilor şi instituţiilor din oraş.

Pe 29 martie, la ora 20.30, oameni de pe întreg mapamondul vor stinge lumina timp de o oră. Oraşul Sinaia s-a alăturat acestui demers încă din anul 2009 când s-a sărbătorit pentru prima dată în România.

Mai puteţi citi

Ora Pământului 2014. Oraşele, instituţiile şi companiile din România care marchează astăzi Earth Hour

Ora Pământului îi scoate în stradă pe bucureşteni: concerte, proteste şi evenimente dedicate naturii

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”