Şefii rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti, achitaţi din nou de Tribunalul Prahova într-un dosar cu prejudiciu de 1,7 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti, au fost achitaţi miercuri 9 decembrie, de Tribunalul Prahova, într-un dosar cu prejudiciu de 1,7 miliarde de euro. Este cea de-a doua achitare dispusă de magistraţi în acest dosar. Dosarul s-a rejudecat pe fond.

Directorii companiei au fost deferiţi justiţiei în anul 2015 de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti sub acuzaţiile de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, iar S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor

Prejudiciul calculat de anchetatori a fost unul record pentru România, 1,7 miliarde de euro.

În 2018, judecătorii ploieşteni au decretat achitări pe bandă rulantă în acest dosar. Parchetul a făcut apel la instanţa superioară, Curtea de Apel Ploieşti, care a decis retrimiterea cauzei la instanţa de fond  pentru rejudecare. Dăpă exact un an de la reluarea judecăţii cauzei pe fond, Tribunalul Prahova a decis, miercuri 9 decembrie 2020, din nou achitarea tuturor inculpaţilor.

Soluţia pe scurt:

”Tribunalul Prahova dispune achitarea inculpaţilor:

1.Bogdanov Andrey Iurevici, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare a banilor

2.Raţă Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, şi spălare a banilor

3.Duţu Dorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi complicitate la spălare a banilor,

 4.Vointsev Alexey, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii,

 5.Kuzina Olga, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi complicitate la spălare a banilor

 6.Dănulescu Dan, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi complicitate la spălare a banilor

 7.S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor

8.LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM OLANDA, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi complicitate la spălare a banilor”, conform portalului instanţelor de judecată.

 Tribunalul Prahova a decis şi revocarea măsurilor asigurătorii după cum urmează:

1. Sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând LUKOIL EUROPE HOLDINGS RESPECTIV asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei.

2. Sechestrului asigurător asupra primelor de emisiune deţinute de inc. LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei.

 3. Sechestrului asigurător asupra următoarelor conturi, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 642.285.263,48 euro

 4. Sechestrului asigurător asupra conturilor x, respectiv y, deţinute de terţul acţionar majoritar al inc. SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti, EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda până la concurenţa sumei de 542.262.283,28 euro, conform portalului instanţelor de judecată.

Decizia pe fond a Tribunalului Prahova, în faza de rejudecare, va putea fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Care au fost acuzaţiile procurorilor

În acest dosar, directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani. În acelasi dosar au fost trimişi în judecată trei directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti, respectiv Alexey Voinstev, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, Olga Kuzina şi Dan Dănulescu, acuzaţi de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

De asemenea au fost deferiţi justiţiei în aceeaşi caiuză, Andrei Raţă, membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil sub acuzaţiile de folosire cu rea credinţă a creditului societaţii şi spălare de bani, iar contabilul şef Dorel Duţu a fost deferit justitiei sub acuzaţiile de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societaţii şi complicitate la spălare de bani.

Pe lângă reprezentaţii conducerii Lukoil, au fost trimise în judecata SC Petrotel Lukoil Ploiesti, acuzata de spălare de bani şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Dosarul Lukoil a fost iniţial trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 3 august 2015. Conform unui comunicat remis presei la acel moment prejudiciul calculate de către procurori în această cauză a fost unul record pentru România, în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că ”în perioada 2011-2014, inculpaţii, în calitate de administratori şi directori generali ai S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, au folosit cu rea credinţă bunurile şi creditul de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăţi comerciale în care aveau interes direct sau indirect. Astfel, susţin procurorii, au încheiat  în numele şi pe seama S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti contracte de achiziţie de materie primă( ţiţei) precum şi contracte de livrare de produse finite în condiţii de preţ dezavantajoase societăţii comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preţuri de livrare situate sub costurile de producţie.

De asemenea persoanele implicate în anchetă au folosit cu rea credinţă creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda, membră a grupului LUKOIL, în care aveau un interes direct sau indirect. Astfel au ”dispus, autorizat, încuviinţat efectuarea de plăţi cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu ştiinţă şi în detrimentul societăţii le-au schimbat destinaţia prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca şi condiţii de creditare cu un împrumut defavorabil ca şi condiţii de creditare destinat investiţiilor şi care nu s-au regăsit în investiţiile societăţii precum şi sume restituite cu titlu de rambursare împrumut şi provenite dintr-un aport de capital simulate”, se arată în comunicatul PCA Ploieşti.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor