Rafinăria Lukoil intră în revizie planificată. Prefectura monitorizează emisiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafinăria Lukoil intră în revizie planificată. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Instalatiile tehnologice ale rafinăriei intră de miercuri în revizie planificată, astfel că activitatea de la Petrotel-Lukoil va fi atent monitorizată din cauza unor posibile emisii poluante olfactiv

Reprezentanţii SC Petrotel-Lukoil SA au informat că, începând de miercuri, instalaţiile tehnologice ale rafinăriei intră în revizie planificată.

Instalaţiile vor fi oprite conform procedurilor normale în concordanţă cu regulamentele de funcţionare şi instrucţiunilor specifice, se arată în comunicatul societăţii.

În timpul operaţiilor de oprire se vor lua măsuri de eliminare a disconfortului olfactiv, dar intermitent este posibil să apară gaze în faclă.

De aceea, Prefectura, prin instituţiile abilitate, va monitoriza continuu zona care poate fi afectată de emisii pe toată perioada reviziei.

Recent, la rafinăria Lukoil a izbucnit un incendiu la staţia de cocsare, iar reprezentanţii companiei au fost amendaţi cu 15.000 de lei pentru poluarea produsă în aer prin fumul şi substanţele degajate de incendiu.

Mai multe pentru tine:
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Trump ia în considerare utilizarea legii insurecției dacă nu poate trimite Garda Națională în orașele americane
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Ucraina lovește în inima Siberiei. Atac cu drone asupra unei rafinării de petrol din Tiumen la peste 2.000 de kilometri de linia frontului
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă