Post negru pentru studenții de la UPG Ploiești, în weekend!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocarea angajărilor din sistemul bugetar este cauza pentru care cantita UPG nu-și poate suplimenta personalul

În weekend, studenții străini sau cei din alte județe, cazați la căminele Universității Petrol Gaze Ploiești, ar trebui să țină post negru.  Cel puțin dacă s-ar lua după programul de funcționare al cantinei de la UPG, care este închisă sâmbăta și duminica.

Conform declarațiilor noului rector al UPG, Mihai Coloja, acest lucru nu se întâmplă din rea-voință, ci din neputință, dat fiind că în sistemul bugetar angajările sunt blocate.

„Pentru a încadra pe post un singur om, trebuie să plece 14, ceea ce este anormal. Din cauza lipsei de personal, nici la cantină nu putem avea program în weekend. Nu este un lucru ușor de acceptat, ținând cont că acești tineri plătesc, trebuie să aibă acces acolo zi de zi, dar momentan suntem legați de mâini și de picioare", ne-a declarat Mihai Coloja.

În căminele UPG sunt găzduiți atât studenți din localitățile din Prahova, cât și din afara județului, dar și peste o sută de studenți străini.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile