Ploieşti: Lucrările lui Grigorescu, la mâna Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Culturii (foto dreapta) nu vrea să comenteze situaţia, spunând că deciziile instanţei nu sunt întotdeauna logice

Primăria Câmpina se judecă cu Muzeul Naţional de Artă de cinci ani pentru a recupera 200 de opere ale celebrului pictor. Desenele şi schiţele cumpărate de Primărie, de la fiul pictorului, în urmă cu mai bine de 70 de ani, nu au fost nicio zi în patrimoniul autorităţilor câmpinene.

De ani buni, reprezentanţii Primăriei Câmpina speră că vor reuşi să intre în posesia a peste 200 de desene şi schiţe realizate de renumitul pictor Nicolae Grigorescu şi vândute municipalităţii câmpinene, în 1939, de către fiul acestuia, Ioan Grigorescu, unicul moştenitor.

La vremea respectivă, Primăria Câmpina a plătit pentru aceste lucrări 600.000 de lei, însă, acestea nu au ajuns nici măcar o zi în patrimoniul administraţiei locale şi nici nu au fost văzute de angajaţii acesteia. După îndelungi cercetări, reprezentanţii municipalităţii au descoperit că ele se află în  administrarea Muzeului Naţional de Artă.  

Angajaţii Primăriei au trimis către muzeu o cerere pentru recuperarea operelor, anexând şi dovada, însă nu au primit niciun răspuns. Aşa s-a ajuns în instanţă. „Avem o acţiune în instanţă cu Muzeul Naţional de Artă care întârzie foarte mult să ne trimită aceste lucrări. Este foarte rău acest lucru, mai ales că aceste lucrări trebuie să revină municipiului, pentru că sunt ale municipiului", spune Horia Tiseanu, primarul oraşului Câmpina.

Procesul pentru cele 200 de desene şi schiţe a debutat în urmă cu aproximativ cinci ani, însă reprezentanţii Primăriei sunt optimişti. „Avem acest act de vânzare-cumpărare care este real şi valabil, însă, la data tranzacţiei, lucrările se aflau deja în custodie la un muzeu din Bucureşti. Apoi, a urmat Cel de-al Doilea Război Mondial, iar după Război, comuniştii le-au trimis la Muzeul Naţional de Artă, unde au rămas până în prezent. Dosarul nu s-a încheiat, procesul fiind în derulare şi urmează un nou termen care cred că va fi foarte curând. Sunt sigur că le vom recupera şi asta într-un timp foarte scurt", este de părere şi secretarul municipiului, Paul Moldoveanu.

Ministrul, reticent

Aflat ieri într-o vizită la Ploieşti, Kelemen Hunor, ministrul Culturii s-a arătat reticent cu privire la soarta lucrărilor. „Nu mă pot antepronunţa, pentru că instanţele nu dau de fiecare dată decizii logice, chiar dacă este vorba de aceeaşi speţă. Va rămâne la decizia magistraţilor dacă aceste lucrări se vor întoarce sau nu la Câmpina", declară ministrul.

Potrivit colecţionarilor de artă, valoarea totală a celor 200 de opere se ridică la aproximativ un milion de euro, însă, cu cât recuperera lor se va face mai târziu cu atât valoarea va creşte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță