Încă o cupă la Ploieşti! Premierul Victor Ponta a supervizat campioana Asesoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSU Asesoft Ploieşti a câştigat luni seară cel de-al nouălea titlu de campioană a României din istoria clubului. Baschetbaliştii au fost urmăriţi din tribune şi de premierul Victor Ponta

După un meci dramatic, în care CSU Asesoft s-a impus în faţa BC Mureş, scor 83-76 (39-40), echipa din Ploieşti şi-a antamat locul la pupitru, în baschetul românesc, pentru încă cel puţin un sezon.

În faţa unui public nerebdător să guste din cupa victoriei, ploieştenii au depăşit pe BC Mureş, adjudecându-şi al 9-lea titlu din istoria clubului.

Premierul României, Victor Ponta, s-a regăsit printre invitaţii de marcă ai Asesoftului, la ultimul meci al finalei. Ponta a luat loc în tribuna oficială, alături de patronul echipei, Sebastian Ghiţă, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

De altfel, ultimii doi le-au înmânat ploieştenilor medaliile de campioni, la puţin timp după ultimul fluier.

A noua cupă din istoria clubului este un trofeu obţinut cu multă sudoare, pasiune şi emoţie care nu-i poate fi dedicat decât unicului număr 9, deschizătorul de drumuri şi de performanţe, căpitanul inimilor ploieştene, Toni Alexe.

csuasesoft.ro

Vă mai recomandăm

450 de copii din Organizaţia Concordia şi şcolile ploieştene au alergat pe Bulevard, la Crosul „Sus inimile“

Schimbări în structura de conducere de la Petrolul. Florian Walter şi-a dat demisia

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele