Dosar penal, în Prahova, pentru pescuit cu metoda „parașuta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul

Pescuitul cu două lansete și o plasă monofilament i-au adus unui bărbat de 45 de ani din Ploiești, care dădea la undiță pe râul Teleajen, dosar penal.

Bărbatul a fost surprins de jandarmi, marți, în jurul orei 15.30, în zona barierei Bucov, în timp ce încerca sa prindă pește cu ajutorul unor plase monofilament.

Pescarul este Iulian D., de 45 de ani, din Ploiești. Acesta pescuia pe malul râului Teleajen, sub podul rutier din zonă, cu ajutorul a două lansete la capătul cărora era atașată o plasă monofilament, metoda fiind cunoscută sub numele de „pescuit cu parașuta",  interzisă de lege.

Celui în cauză, i s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru „producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale și în apele maritime interioare", dosar care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea continuării cercetărilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro