Câine salvat dintr-o prăpastie de 200 metri, într-o zonă a Bucegilor în care „niciun om nu a scăpat cu viață”

0
0
Publicat:

Un câine a căzut într-o prăpastie de 200 metri aflată într-una dintre cele mai periculoase zone din Bucegi. Animalul fost recuperat duminică de salvatorii montani după o intervenție dificilă.

Animalul a supraviețuit. FOTO Salvamont Bușteni

Patrupedul era cu stăpâna lui în drum spre Crucea Eroilor, când a alunecat într-o zonă foarte accidentată, acolo unde, spun salvamontiștii, niciun om nu a scăpat cu viață.

Intervenție cu final fericit pentru salvarea unui câine de companie care a căzut aproape 200 de metri într-o prăpastie din Bucegi. După aproape 3 ore de eforturi, salvatorii montani au reușit să scoată „victima” din prăpastie și au predat-o cu bine stăpânilor”, precizează Salvamont Bușteni.

Intervenția a avut loc duminică după-amiază. La încheierea ei era în desfășurare o altă intervenție pentru salvarea unei victime care a suferit o fractură de membru inferior pe Creasta Bucșoiu.

Un echipaj aero și altul terestru se deplasează în aceste momente spre locul accidentului”, preciza, la ora 17.30, Salvamont Bușteni.

Amintim că, tot în Prahova, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil au câștigat duminică un prieten pentru o viață: un cățel pe care l-au scos cu greu din canalul în care căzuse.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil