Reţeta succesului cofetăriei franţuzeşti din inima Piteştiului. „Fiecare comandă este specială în felul ei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Vlădescu a lucrat cinci ani la o mare cofetărie din Paris FOTO: arhivă personală

Alex Vlădescu este un tânăr care a lucrat într-o apreciată cofetărie din Paris, s-a perfecţionat şi a revenit în oraşul natal, Piteşti, unde îşi răsfaţă clienţii cu delicii franţuzeşti, preparate în propriul laborator

După ce a lucrat cinci ani la o mare cofetărie din Paris şi a luat un certificat de absolvire la celebra Academie Culinară de la Versailles, Alex Vlădescu a hotărât să revină în România. A deschis o cofetărie artizanală franţuzească în Piteşti, oraşul său natal, iar azi, după trei ani, Maison Alex a ajuns cea mai apreciată „fabrică de dulciuri“ din Argeş.

„Pasiunea pentru cofetărie şi pentru patiseria fanceză a fost descoperită printr-o întâmplare. Ceea ce la început era doar un simplu job, la vârsta de 19 ani, pe parcurs a devenit o adevărată pasiune. În primă fază, am fost în vacanţă la Paris, apoi am fost în vizită la o cofetărie-boulangerie (n.r. – brutărie) şi m-a atras ce am văzut acolo“, povesteşte Alex Vlădescu.

Tortul preferat al parizienilor

Cât timp a lucrat la cofetăria Aux Armes de Niel, din arondismentul 17 din Paris, românul a reuşit să câştige admiraţia clienţilor cu deserturile lui delicioase. În 2015, a obţinut şi Certificat D'Aptitude Professionnelle, de la Academia Culinară din Versailles. 

„Având în vedere că lucram deja într-o cofetărie mare din Paris, mare parte dintre cursuri reprezentau activităţi practice desfăşurate la locul de muncă. Pentru examenul de absolvire al Academiei am avut de pregătit cinci preparate: un tort de ciocolată având ca temă «Ziua Mamei», o tartă cu fructe, un pâte à choux, brioşe şi croissant cu unt.“

Tort Foi de Toamnă FOTO: arhiva personală Alex Vlădescu

Tânărul chef cofetar spune că parizienii îi cereau cel mai des Fraisier, un tort fresh, cu căpşuni proaspete, desert ce se bucură de acelaşi succes şi la cofetăria din Piteşti. La rândul lui, Alex are propriile deserturi preferate: „Dacă vorbim de un tort cu ciocolată, ar fi Foi de Toamnă, iar cu fructe, Pavlova.“

Ingrediente superioare şi timp nelimitat

Pentru a putea experimenta mai mult în laborator, a deschis Maison Alex în 2017, la câteva sute de metri de centrul oraşului Piteşti, iar investiţia a însemnat aproximativ 10.000 de euro şi multă muncă. Inclusiv amenajarea cochetului spaţiu a fost făcută de Alex şi de logodnica lui, Luiza, care, de altfel, este mâna dreaptă a cofetarului.

Torturile create de Alex Vlădescu au mare succes FOTO: arhiva personală

Are şi clienţi francezi

Preţul mediu pentru un tort este de 70 de lei per kilogram, iar cea mai specială comandă primită a fost pentru o nuntă a unui cuplu francez. 

„Fiecare comandă este specială în felul ei. Dacă ar fi să aleg unul singur, ar fi Pièce Montée, făcut pentru nunta unui cuplu de francezi. Este vorba de un tort tradiţional de nuntă franţuzesc“, spune Alex Vlădescu. Tradiţia tortului Pièce Montée datează încă din secolul al XVIII-lea şi este legată de numele unui chef cofetar renumit la vremea respectivă în tot Hexagonul, Marie-Antoine Carême. Printre numeroşii clienţi ai lui Alex se numără şi francezi, cei mai mulţi fiind angajaţi de la uzina Dacia de la Mioveni. Iar clienţii se declară de fiecare dată foarte mulţumiţi de originalitatea şi de gustul torturilor speciale create de tânărul român.

Fiecare desert e făcut cu multă pasiune“

Deviza Maison Alex, care este închisă în zilele de luni, este: „Nu ne dorim cantitate, ci calitate“. Când este întrebat cât de rentabil este să te concentrezi pe calitate şi nu pe cantitate, Alex Vlădescu mărturiseşte că nu şi-a deschis cofetăria cu gândul de a se îmbogăţi.

Tort Grand Macaron FOTO: arhiva personală Alex Vlădescu

„Ne dorim să fie un business de viitor, apreciat. Fiecare desert este făcut cu multă pasiune. Toate produsele sunt realizate de noi în laboratorul propriu, după reţete franţuzeşti şi modul de preparare specific“, spune Alex Vlădescu. 

Cum se prepară Madeleine

Alex Vlădescu ne-a dezvăluit şi o reţetă franţuzească consacrată, cea de Madeleine.

Ingrediente:

trei ouă

150 de grame de zahăr

200 de grame de făină

două linguri de aromă de floare de portocal

opt grame de praf de copt

100 de grame de unt

50 ml de lapte

Mod de preparare:

Se amestecă cele trei ouă cu zahărul până când compoziţia devine omogenă.

Se adaugă laptele şi aroma de flori de portocal.

Se adaugă, treptat, făina şi praful de copt.

Se adaugă untul topit.

Se lasă compoziţia timp de o oră la frigider.

Se coace la 240 de grade în forme speciale de Madeleine.

Bon appétit!

Vă mai recomandăm şi:

Lapte de pasăre, dulcele copilăriei. Secretele celui mai fin şi aromat desert

A renunţat la calcule şi face torturi în Germania. „Am ales să-mi urmez visul, să încerc să fac ceea ce-mi aduce fericire“ 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online