Polifenolii, „ingredientul“ miraculos conţinut de struguri. Combat cancerul, bolile cardiace şi tensiunea arterială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strugurii fac minuni pentru sănătate FOTO Arhivă

Strugurii au un puternic efect detoxifiant, o mare capacitate de hidratare şi o serie de proprietăţi antimicrobiene. Previn şi combat nu doar bolile cardiace şi cancerul, ci şi infecţiile tractului urinar şi ale rinichilor şi sunt benefici bolnavilor de Alzheimer.

După portocale, strugurii sunt fructele cel mai frecvent cultivate în lume, datorită  gustului, dar mai ales beneficiilor uimitoare pe care le au asupra sănătăţii. Au un conţinut ridicat de apă şi nutrienţi esenţiali, dar şi o serie de antioxidanţi foarte importanţi pentru sănătatea vederii, cum ar fi luteina şi zeaxantina, iar dacă ne referim la strugurii roşii, şi un antioxidant excelent în prevenirea unor boli cronice.

Strugurii au, ce-i drept, un conţinut caloric ridicat - 72 kcal pentru fiecare 100 de grame consumate, dar, pentru că sunt şi o sursă de vitamina B, ar trebui reţinut mai degrabă faptul că aceste fructe contribuie semnificativ la o bună funcţionare a sistemului muscular şi nervos.

    

Previn şi încetinesc evoluţia cancerului

Datorită conţinutului bogat de polifenoli, consumul de struguri poare încetini sau preveni multe tipuri de tumori maligne, inclusiv cancerul de pancreas, plămâni, prostată, colon sau esofag.
 

“De reţinut că, pentru a ne bucura de toate beneficiile strugurilor, aceste fructe, ca de altfel cele mai multe, trebuie consumate cu tot cu coajă, pentru că aici se găsesc cele mai importante substanţe cu rol terapeutic”, explică nutriţionistul Denisa Tache. 

Previn bolile cardiace şi neurodegenerative

Resveratrolul – un polifenolul ce se găseşte în coaja strugurilor roşii aduce inimii o serie de beneficii şi este considerat, pe bună dreptate, sursa longevităţii. Prin actiunea sa puternic antioxidantă, previne întărirea şi îngroşarea vaselor de sânge şi agregarea plachetară şi reglează fluxul sanguin.

Minunile resveratrolului şi ale celorlalţi polifenoli din struguri

Resveratrolul are, de asemenea, un rol important în protejarea sistemului cerebral  pentru că previne moartea celulelor neuronale şi diminuează riscul instalării unor boli neurodegenerative precum Parkinson, Alzheimer sau Hungtington. Există studii care au arătat şi o posibilă capacitate de protecţie a resveratrolului împotriva neuropatiei şi a retinopatiei diabetice care afectează grav vederea.

O altă substanţă terapeutică ce se găseşte în struguri, flavonoidul quercetin - un antiinflamator natural - poate reduce, potrivit unor studii recente, riscul aterosclerozei.

“Cei care suferă de boli cardiovasculare găsesc beneficii în struguri şi datorită faptului că polifenolii, conţinuti într-o concentraţie mare, reduc presiunea sangvină, iar aportul de fibre şi potasiu pe care-l aduc contribuie de asemenea la sănătatea inimii prin diminuarea riscurilor de producere a unui atac de cord”, mai spune Denisa Tache.

Un aliment excelent pentru hipertensivi

Strugurii n-ar trebui să lipsească din meniul persoanelor cu tensiune arterială mare şi pentru faptul că potasiul din compoziţia lor combate efectele sodiului asupra organismului.

Oase mai sănătoase şi o masă muscular bună

Aceleaşi substanţe asigură şi o masă musculară optimă, oase mai sănătoase, prin menţinerea densităţii minerale a acestora şi o bună  funcţionare a rinichilor, inclusiv prin prevenirea dezvoltării pietrelor renale.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul