Orașul unde se fabrică Dacia va avea colectare digitalizată a deșeurilor, cu cartelă și sistem anti-vandalizare

0
Publicat:

Până la finalul anului 2024, orașul Mioveni va avea colectare ecologică digitalizată. Proiectul va fi finanțat prin PNRR și a fost depus în această lună, având o valoare de peste 2 milioane lei.

Containerele vor fi montate până la finalul lui 2024 FOTO arhivă Adevărul

Practic, vor fi construite 22 de insule ecologice digitalizate în oraș, fiecare urmând a avea câte cinci containere supraterane. Grație digitalizării, va putea fi determinată și cantitatea de deșeuri din fiecare container. Și tot grație acestui sistem ultramodern, costurile pe partea de salubritate vor scădea cu minimum 75%.

Concret, orașul Mioveni a depus un proiect pentru finanțare prin PNRR pentru „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor la nivel local”. Practic, orașul Mioveni va avea în cel mult doi ani colectare selectivă ultramodernă a deșeurilor, precum în orașele din Europa de Vest.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 2.158.351 lei, fără TVA.

Practic, la Mioveni vor fi funcționale până la finalul anului 2024 nu mai puțin de 22 de insule ecologice digitalizate. Fiecare insulă este un amsamblu de cinci containere supraterane pentru următoarele fluxuri de deșeuri colectate separat: deșeuri de hârtie și carton, deșeuri de plastic și metal, deșeuri de sticlă, deșeuri biodegradabile, deșeuri reziduale. Sistemele au și protecție anti-vandalism.

Un detaliu important: accesul la cele 22 de ansambluri de containere va fi pe bază de cartelă. Practic, cei care vor arunca gunoiul menajer și pe cel reciclabil o vor putea face în baza unui card de acces, insulele ecologice digitalizate având și un cântar ce va contoriza exact cantitatea de consum aruncată de fiecare persoană. Iar facturile vor reflecta exact cantitatea de gunoi produsă în fiecare gospodărie.

„Este un proiect foarte important pentru orașul Mioveni, proiect ce va aduce numeroase avantaje. Respectivele containere vor fi ermetice, drept urmare nu există riscul să plouă în interiorul acestora. Tot ca urmare a realizării acestor insule ecologice digitalizate va putea fi determinată și greutatea de deșeuri din fiecare container. Un alt avantaj al acestor containere va consta în scăderea cu minimum 75% a costurilor în ceea ce privește salubritatea. Va fi și o scădere a tarifului pentru gunoiul menajer. La ora actuală, gradul de colectare selectivă a deșeurilor la Mioveni este puțin sub 50%. Iar dorința noastră este ca acest grad de colectare selectivă să aibă o creștere semnificativă după ce proiectul va fi implementat. În opinia mea, autoritățile de la București ar trebui să susțină mult mai mult localitățile unde colectarea selectivă este sub 50%, pentru ca gradul colectării selective să ajungă la o creștere semnificativă”, a precizat pentru „Adevărul” Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

Aproape 14.000 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor trebuie puse în funcțiune în România până pe 30 iunie 2026. Bugetul din Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) alocat acestor insule ecologice digitalizate se ridică la 200,1 milioane euro.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce fac de Revelion Meghan Markle și Prințul Harry? Părăsiți de toți înainte de Anul Nou, nu le mai rămâne decât asta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”