Cum a fost ridicată cetatea Poenari. Zeci de boieri înstăriţi au fost puşi la muncă de Vlad Ţepeş

Construită în secolul al XIV-lea pe vremea lui Negru Vodă şi având iniţial doar un turn, Cetatea Poenari a fost extinsă în vremea lui Vlad Ţepeş, fiind reşedinţa secundară a acestuia. Cetatea Poenari, aflată în prezent la doar câţiva kilometri de Barajul Vidraru, a fost construită ca post de fortăreaţă contra otomanilor.

”În tradiţia locului este cetatea lui Negru Vodă şi mai apoi cetatea lui Vlad Ţepeş, însă în acte a fost trecută Cetatea Poenari. Ca şi particularităţi, sunt două structuri diferite. Este vorba de turnul donjon, cu o arhitectură de secolele XI şi XII. Restul cetăţii este ca model de secolul al XV-lea, nu avem nicio îndoială. Se pare că în timpul marelui cutremur de la 1446 cetatea a fost afectată şi din acest motiv a trebuit ca Vlad Ţepeş să refacă cetatea. Ţepeş a şi extins cetatea foarte mult. A fost extrem de greu lucrul la cetate”, spune istoricul Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeş.

Cetatea Poenari a fost reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş, fiind construită ca post de fortăreaţă contra otomanilor. Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului inainte de a pleca in Transilvania.

”La cetate au lucrat boieri şi negustori pedepsiţi de Ţepeş”

Legenda spune că, Vlad Ţepeş, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu faţa în spate, derutîndu-şi astfel urmăritorii.

La cetate se poate ajunge urcând 1480 de trepte din beton care şerpuiesc printr-o padure de fag. Aici, la o altitudine de 850 m, protejata de pante abrupte, s-a înălţat cetatea „cuib de vulturi al vitejilor de temut”, care făcea parte dintr-un lanţ de fortificaţii ce apărau hotarul nordic al Ţării Româneşti.

În „Letopiseţul Cantacuzinesc” se spune ca cetatea a fost extinsă şi consolidată din porunca lui Vlad Tepeş care, dorind să pedepseasca pe boieri: „pe toţi i-a dus la Poenari şi au lucrat la cetate pâna li s-au spart hainele dupre ei”.

Istoricul Ştefan Dumitrache confirmă cele apărute în letopiseţ: ”Da, aşa a fost. Iar la cetate nu au lucrat numai zeci de boieri, ci şi negustori din Târgovişte. A fost o pedeapsă impusă acestora de către Vlad Ţepeş, pentru că ei erau din partida Dăneştilor, rivalii lui Ţepeş. Cei care au scăpat cu viaţă după terminarea lucrărilor, nu mulţi, au fost eliberaţi”.

Şi tot Ştefan Dumitrache mai dezvăluie o informaţie extrem de puţin cunoscută: pe vârful de vizavi de cetate se păstrează urmele drumului pavat cu piatră de către turci, care au urcat cu tunurile ca să distrugă cetatea. Se şi numeşte acel drum ”Drumul Turcului”.

Ultima restaurare a cetăţii Poenari a fost făcută între anii 1969-1972, când s-au consolidat şi înălţat zidurile şi s-au construit trepte de acces care permit vizitarea în condiţii bune a întregii fortăreţe.

O mare parte din porţiunea nordica a zidului nu se mai pastrează, prăbuşindu-se odată cu stânca pe care se sprijinea, la cutremurul din 1915. Construcţiile sunt ridicate direct pe stâncă, folosindu-se bârne de stejar pentru nivelare şi coeziune, astfel încât, din cauza pantei abrupte, la exterior înălţimea lor este mult mai mare. Încăperile interioare ale turnurilor semicirculare au partea superioara la aproximativ acelaşi nivel cu cel de calcare al interiorului cetăţii dupa nivelare, iar ele sunt pardosite cu cărămizi dreptunghiulare.

Legat de refacerea cetăţii Poenari, aflată într-o avansată stare de degradare, Muzeul Judeţean Argeş a depus un proiect pentru accesarea a 5 milioane de euro în acest sens. Încă se aşteaptă răspunsul de la Bucureşti pentru avizarea proiectului.