Secuii au revendicat din nou Cheile Bicazului. Decizia Tribunalului Harghita în procesul cu Neamţul

0
Publicat:

Secuii au revendicat din nou Cheile Bicazului, sau Gura Iadului, după cum i se mai spunea celebrului defileu, un ultim verdict fiind dat printr- o hotărâre a Tribunalului Harghita în procesul cu Neamţul.

Cheile Bicazului FOTO Dragoș Asaftei

După mulţi ani de litigii, mai toate defavorabile autorităţilor harghitene, reprezentanţii forurilor de conducere din judeţul ardelean intentau un nou proces civil, în octombrie 2022, pentru stabilirea limitei cu Neamţul, solicitând iar Cheile Bicazului în secuime.

Joi, 27 aprilie 2023, Tribunalul Harghita s-a pronunţat în noua cauză, hotărând: „Respinge cererea. Admite excepţia prescripţiei/tardivităţii introducerii acţiunii. Admite excepţia autorităţii de lucru judecat (efectul pozitiv). Respinge acţiunea formulată de reclamant. Document: hotărâre 472/2023  27.04.2023“.

Cererea a fost depusă la Tribunalul Harghita, la mijlocul lunii octombrie 2022, Prefectura Neamţ fiind citată în acest dosar. Primul termen al procesului era stabilit pentru 7 decembrie 2022, reclamant fiind Unitatea Administrativă Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean.

În litigiul prin care Harghita dorea „mutarea“ Cheilor Bicazului în secuime, pârâți mai erau comuna Bicaz Chei, Consiliul Județean Neamţ, prefecturile şi oficiile de cadastru din cele două judeţe. Obiectul cauzei era anularea actului administrativ proces-verbal delimitare având ca obiect stabilirea traseului de hotar administrativ.

Conflictul de graniţă dintre cele două judeţe este unul vechi, diverse procese având loc timp de mai bine de treisprezece ani. O sentinţă definitivă a fost emisă pe 13 ianuarie 2021, când Curtea de Apel Ploieşti a decis că arealul Cheile Bicazului este parte a Neamţului, fiind administrat de autoritatea judeţeană.

La debutul proceselor, prin 2009, conducerea CJ Harghita şi Primăria Gheorgheni susţineau că zona Cheilor Bicazului le aparţine, deoarece ar fi făcut parte din Ţinutul Secuiesc. Arătau că graniţa dintre judeţe ar trebui să fie stabilită deasupra defileului, în apropiere de Lacul Roşu.

Într-un proces (primă instanţă), în 2019, Tribunalul Prahova stabilea alt hotar, dar acest lucru a fost contestat de autorităţile nemţene, iar pe 13 ianuarie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, prin decizie definitivă, desfiinţa soluţia anterioară prin care Cheile fuseseră „mutate“ în administrarea oraşului Gheorgheni.

„Litigiul a apărut de la o grăniţuire din 1998, lucrare făcută de oraşul Gheorgheni. S-a întocmit un proces verbal, s-a făcut grăniţuire cu o firmă specializată din Miercurea Ciuc, am semnat şi noi, ca vecini, au semnat şi ei, tot ca vecini şi până la urmă şi-au contestat propriul proces-verbal, încheiat şi făcut de ei“, declara primarul din Bicaz Chei, Gheorghe Oniga.

De partea cealaltă, primarul de la Gheorgheni, Janos Mezei, afirma în perioada când cazul era judecat că era ceva în „neregulă“ cu limitele dintre cele judeţe, care ar fi fost modificate. După sentinţa definitivă, Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Județean Harghita, spunea că instituţia ar fi fost exclusă de instanţă din speţă, „pentru a nu fi obligată să ia în considerare probe cu valoare de 100% la pronunţare“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele