Şantaj sexual cu repetiţie, făcut de un tânăr de 19 ani. O adolescentă şi o femeie, victime ale escrocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru una dintre infracţiuni, escrocul a fost deja condamnat FOTo Adevărul.ro

Un tânăr a şantajat cu poze sexy o minoră de 14 ani şi o femeie de 41 de ani, una dintre infracţiuni fiind comisă în timp ce era anchetat pentru alta

Un individ din comuna Păstrăveni, judeţul Neamţ, are deja, la doar 19 ani, în „palmaresul“ infracţional două fapte de şantaj, ambele comise după acelaşi modus operandi. 

El obţinea de la victime poze cu acestea în ipostaze indecente, cu tentă explicit sexuală, chipurile pentru a se „cunoaşte mai bine“, după care le şantaja, cerând diverse sume de bani, pentru a nu face publice imaginile pe reţelele de socializare.

Este vorba despre Alin Bârgău, în vârstă de 19 ani, care a fost judecat în unul dintre dosare şi a obţinut clemenţă, fiind condamnat cu suspendare, în timp ce la a doua cauză va fi în boxa acuzaţilor luna viitoare. De remarcat este stăruinţa infracţională a individului, care deşi era cercetat pentru un şantaj, l-a comis şi pe al doilea. 

Victimele sale au fost o minoră de 14 ani, iar cealaltă o femeie de 41 de ani, care fi trebuit să realizeze că se expune. 

Bârgău este un caz tipic de escroc sentimental, unul cunoscut pe reţelele de socializare - probabil că victima matură nici nu ştia că este mult mai mic de vârstă ca ea, care după ce a convins-o să îi trimită fotografii în ipostaze intime, pentru a „consolida“ idila începută pe internet, şi-a arătat adevăratele intenţii. 

De cum a intrat în posesia pozelor, tânărul i-a cerut diverse sume de bani, ameninţând-o că, în caz contrar, publică pe reţelele de socializare imaginile, astfel că victima infracţiunii a plătit. „Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că, în perioada iunie - decembrie 2020, un tânăr ar fi determinat femeia în cauză să îi trimită, prin intermediul unei reţele de socializare, imagini foto compromiţătoare cu aceasta“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ. 

De la minora de 14 ani a cerut 1.000 de lei 

Cazul a intrat în atenţia anchetatorilor pe 8 decembrie 2020, când cadrele de la Secţiei de Poliţie Borleşti au fost sesizate de victimă că este şantajată de o altă persoană, remiţându-i 1.800 de lei,

pentru ca respectivele imagini să nu fie publicate. Plângerea penală a fost depusă după ce escrocul a mai pretins 1.200 de lei, moment în care femeia a trecut peste reţinerile determinate de ipostaza jenantă în care se afla şi l-a reclamat. 

În aceeaşi zi au fost puse la cap detaliile unui flagrant, cele două părţi întâlnindu-se la locul convenit, pentru plată. Autorul a fost lăsat să plece, fiind oprit la scurt timp, în trafic, descoperindu-se asupra lui suma de bani dată de persoana vătămată. Nu a putut să nege infracţiunea, deoarece bancnotele fuseseră inscripţionate cu o substanţă fluorescentă, pe ele fiind scris cuvântul „ŞANTAJ“. 

La finele procesului, magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au aplicat o pedeapsă de 1 an şi 9 luni de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere şi o amendă penală de 2.000 de lei. După flagrant, tânărul a fost arestat preventiv, ulterior măsura fiind înlocuită cu arestul la domiciliu. 

Bârgău mai este judecat într-un alt caz de şantaj sexual, cauza fiind la Judecătoria Târgu Neamţ, acolo unde s-a aplicat măsura preventivă a controlului judiciar. În acest caz, faptele au ieşit la iveală în septembrie 2020, victimă fiind o minoră în vârstă de 14 ani. Conform actelor de urmărire penală, 

inculpatul i-ar fi cerut adolescentei 1.000 de lei pentru a nu publica fotografii compromiţătoare. Ancheta a demarat după ce poliţiştii au fost sesizaţi de părinţii victimei, că fiica le este şantajată. 

S-a stabilit că, pe 6 septembrie, în urma unor conversaţii telefonice, minora s-a întâlnit cu Bârgău, cu scopul de a se cunoaşte. „Anterior întâlnirii, minora i-ar fi trimis două fotografii compromiţătoare, iar pe 6 septembrie, cât şi în data de 7 septembrie, tânărul ar fi ameninţat-o cu postarea fotografiilor pe o reţea de socializare, dacă nu primeşte în schimb suma de 1.000 de lei“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. În acest caz, primul termen al procesului a fost stabilit la data de 8 aprilie 2021. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un cioban, dispariţie învăluită în mister. A plecat de la stână de nouă zile, dar n-a mai ajuns acasă

Aventurile lui Merişor, interlopul periculos căutat de oamenii legii din toată ţara pentru un noian de fărădelegi

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant