Prima intervenţie cu câinele de salvare în Ceahlău. Opt turişti evacuaţi după o intervenţie în zona abruptă a masivului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câinii Yan şi Erik sunt cele mai noi ajutoare ale salvamontişitlor în Ceahlău FOTO: Paşcu Dumitru

Un grup de turişti din Constanţa au cerut ajutorul echipajului Salvamont Neamţ după ce au intrat în panică în urma epuizării fizice.

Opt turişti din judeţul Constanţa au avut parte de o aventură care se putea încheia tragic în cursul unei ascensiuni pe Ceahlău. Marţi dimineaţă, 18 iulie, aceştia au plecat de la Izvorul Muntelui pe traseul Poiana Maicilor – Durău şi după circa 8 ore, în jurul orei 18.00, au ajuns în zona abruptă din Ocolaşul Mic - Brâna Estică.

În grup se afla şi un copil care se blocase într-o porţiune stâncoasă dificilă, iar turiştii au solicitat intervenţia salvatorilor montani. 

„Echipa de intervenţie care executa serviciul de permanenţă în Baza Dochia s-a depasat în zonă şi cu suportul unităţii canine a ajuns în zona unde era grupul. Principala problema se pare că nu a fost lipsa de orientare, ci epuizarea fizică accentuată“, se arată în comunicatul Salvamont Neamţ. 

Intervenţia s-a făcut cu ajutorul câinelui Erik, cel mai nou membru al Serviciului Salvamont Neamţ, un exemplar de 5 ani din rasa Malinois, specializat pentru căutare şi salvare persoane rătăcite şi/sau dispăruţi accidentaţi.   

„Folosirea unităţii canine a dat echipei un plus de siguranţă, suport moral şi de ce nu, un puternic factor împotriva stresului caracteristic oricărei intervenţii care în cazul de faţă a durat aproximativ două ore“, se mai arată în comunicatul Serviciului Salvamont Neamţ.

Câinele Erik a ajutat la misiunea de salvare a turiştilor FOTO: Salvamont Neamţ

Grupul a fost însoţit până la cabana Dochia unde câţiva turişti au necesitat şi acordarea primului ajutor pentru afecţiuni diverse la picioare. 

Alături de câinele Erik, la Serviciul Salvamont Neamţ este în pregătiri şi câinele Yan, tot din rasa Malionis. Yan participă la misiunile de salvare, dar urmează să susţină examenele şi probele de anduranţă pentru recunoaşterea specializării.

„Aceasta a fost prima intervenţie cu ajutorul unităţii canine de la Salvamont Neamţ. Erik şi Yan sunt doi câini deosebiţi, care ne ajută foarte mult în misinuile de salvare şi care sunt în grija colegului nostru Ionuţ Paşcu. Gândiţi-vă că un astfel de câine poate duce, fără probleme, o trusă medicală completă de 5-6 kilograme. În plus, în condiţii de ceaţă, noaptea, sau pe viscol, câinele se orientează după simţuri, iar omul după noroc. În cazul cu turiştii din Constanţa cred că a intervenit panica, pe fondul epuizării fizice“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

De menţionat că unităţi canine de salvare montană mai sunt la Serviciile Salvamont din Argeş, Gorj, Bacău, Caraş, Mureş şi Harghita. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete