Piatra Neamţ: E-ON închide robinetul gazelor de la centralele termice publice
0Pietrenii fără centrale termice proprii care sunt în asociaţii administrate de Locato nu vor avea apă caldă, dacă nu plătesc întreţinerea, astfel încât firma de termoficare să scape de restanţele pentru gaz metan.
Societatea de termoficare Locato a adunat datorii de peste 5 milioane de lei. Din acest motiv, E-ON Gaz a început, ieri, 19 mai, sistarea furnizării gazelor naturale către centralele termice publice din Piatra Neamţ, administrate de firma Locato a Primăriei, din cauza datoriilor mari acumulate.
Botoşani: Un nou val de concedieri la Termica
Oprirea gazului căte câteva zeci de centrale termice tip container din cartierul Mărăţei a lăsat fără apă caldă mai multe asociaţii de proprietari la grămadă, în care unii sunt cu plata la zi, iar alţii au datorii mai mici sau mai mari. În acest moment sunt afectate 28 de asociaţii de proprietari, care nu mai beneficiază de apă caldă menajeră după ce Locato a oprit centralele termice. La unele dintre acestea, E-ON a oprit, ieri, gazul metan.
În Asociaţia de proprietari nr. 65 din Mărăţei a fost sistată apa caldă de ieri, odată cu întreruperea gazului. Georgeta Dumitraşcu, în vârstă de 73 de ani, din blocul B6, nu are datorii la întreţinere. „Suferim din cauza celor care nu plătesc. Cum au bani să îşi facă lux în apartamente sau să dea pentru băutură, ar trebui să găsească şi pentru întreţinere“, a spus septuagenara.
Alţi membri ai asociaţiei au datorii imense, după cum se vede pe lista cu întreţinerea. Recordul îl deţine Constantin Ciolpan, din blocul B5, care a acumulat 24.659 lei. „Din 2003 este tot cu datorii, iar din 2008 nu a mai trecut pe la asociaţie“, spune preşedinta asociaţiei.
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de seară“