Două dosare penale deschise în urma surpării podului de la Luţca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Captura video

Procurorii au deschis două dosare penale în urma surpării podului de la Luţca, eveniment în urma căruia o persoană a fost rănită. Unul dintre dosare vizează vătămarea corporală din culpă, iar celălalt - abuzul în serviciu, ambele fiind deschise in rem.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au declarat că în urma incidentului la Luţca, în urma căruia podul peste Siret s-a rupt, au fost deschise două dosare penale.

Primul dosar de cercetare penală se referă la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cel de-al doilea pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În acest al doilea dosar anchetatorii urmează să stabilească modul cum a fost reabilitat podul respectiv. 

Ambele dosare au fost deschise in rem şi se referă la fapte, deocamdată nefiind anchetată nicio persoană.

Pompierii au fost anunţaţi, joi după-amiază, despre faptul că o parte din podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Sagna şi Luţca s-a rupt. 

“Un autocamion şi o autoutilitară se aflau pe pod. În urma evenimentului produs a rezultat o victimă, un bărbat de 56 de ani, care a fost scos din interiorul autocamionului de către participanţii la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman”, a transmis ISU Neamţ.

De asemenea, IPJ Neamţ a precizat circulaţia rutieră a fost deviată.

"Având în vedere că circulaţia rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto şi devierea traficului rutier pe Drumul Naţional 15 D, Roman - Gâdinţi", a anunţat IPJ Neamţ.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro