Doi sfinţi noi introduşi de Sinodul BOR în calendarul creştin-ortodox. Cine este Sfântul Gheorghe Pelerinul, care a murit în 1916 în Turnul lui Ştefan cel Mare

În ultima şedinţă de lucru a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din data de 5 octombrie, s-au luat două hotărâri de canonizare. Una dintre decizii îl priveşte pe un bătrân sihastru care a trăit în Piatra Neamţ la începutul secolului al XX-lea.

Întrunit joi, 5 octombrie, în şedinţă de lucru, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a luat mai multe hotărâri, iar două dintre ele au vizat canonizări. 

Una dintre decizii priveşte canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu, sub numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei, cu ziua de prăznuire la data de 26 ianuarie. Originar din Basarabia (Răzălăi, judeţul Bălţi), Iosif Naniescu a fost Mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (din 1875 până în 1902).  

O altă hotărâre a Sinodului BOR a fost de canonizare a mireanului Gheorghe Lazăr, cu numele Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu ziua de prăznuire la 17 august. Decizia BOR a fost, în fapt o acceptare a propunerii sinodului Mitropoliei Moldovei luată pe data de 15 iunie 2017. 

Gheorghe Lazăr a fost un sihastru care a locuit vreme de 26 de ani în turnul clopotniţă al Bisericii Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamţ, cunoscut în prezent sub numele de Turnul lui Ştefan cel Mare. Perioada în care Moş Lazăr (cum îi spuneau locuitorii urbei sihastrului) a vieţuit în turn a fost la finele secolului XIX şi începului secolului XX. 

Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1846 în comuna Şugag, judeţul Alba, iar la vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu Pelaghia, soţia sa dăruindu-i cinci copii în cei aproape 20 de ani în care au trăit împreună. Până să ajungă la Piatra Neamţ, în anul 1890, Gheorghe Lazăr a fost pelerin la Ierusalim şi la Muntele Athos. 

„În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei“, se arată într-un articol dedicat lui Moş Gheorghe Lazăr pe portalul crestinortodox.ro. 

În Turnul lui Ştefan cel Mare, Gheorghe Lazăr a ales să ducă o viaţă privată de tentaţiile lumii. A trăit aici timp de 26 de ani neîntrerupt, şi tot aici a murit pe 15 august 1916.  

Împărţea pâine săracilor 

Mărturii despre viaţa lui Moş Gheorghe Lazăr au fost făcute de ucenicii sai, arhimandritul Mina Prodan şi protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamţ.  

„Dimineaţa pleca, cu toiagul în mână şi cu Psaltirea sub braţ, la unele familii unde era chemat sau pe stradă, zicând pe de rost psalmii. Din banii pe care îi primea milostenie, cumpăra mai multe pâini calde de la brutărie şi, la amiază când se întorcea, le împărţea săracilor şi cerşetorilor din oraş care îl aşteptau în faţa clopotniţei. Unora le dădea pâine, altora le dădea bani şi tot ce primea de la credincioşi. Apoi urca în turn singur numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară”.   

Ucenicii săi spuneau că, după asfinţitul soarelui, Moş Gheorghe Lazăr mânca legume fierte şi se culca, dar la ora 11 noaptea, cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga singur până dimineaţă. În zori, ieşea din biserică şi pleca să cumpere pâine pentru săraci. Moşul devenise astfel o figură arhicunoscută în târgul Pietrei, dar şi în împrejurimi.    

„Tineri şi bătrâni, săteni şi orăşeni, săraci şi bogaţi, cu toţii îl numeau de obşte Moşu Gheorghe. Iar când trecea prin sate sau pe stradă, unii îi sărutau Psaltirea pe care o purta permanent sub braţ, alţii îi dădeau milostenie ca să se roage pentru ei, copiii se opreau din joacă, vitele pe câmp stăteau o clipă din păscut, iar câinii niciodată nu lătrau după el”

Umbla desculţ şi nu se îmbolnăvea niciodată     

În ieşirile sale prin târgul Pietrei, Moşul Gheorghe Lazăr mergea desculţ fie vară, fie iarnă, şi era mereu descoperit pe cap, oricât de cald sau de ger era.    

„Iarna ieşeau aburi de pe creştetul său, iar zăpada şi gheaţa i se topeau sub tălpi, încât toţi se minunau de aceasta şi slăveau pe Dumnezeu. Spuneau bătrânii din Piatra Neamţ că iarna, oricât de ger ar fi fost, Moşul Gheorghe mergea încet pe stradă, prin viscol şi troiene, zicând Psaltirea pe de rost. Iar când trecea pe lângă brutării, intra înăuntru şi punea câte un picior pe vatra cu jăratic până îi cădea gheaţa dintre degete. Spuneau părinţii care l-au cunoscut şi bătrânii oraşului că Moşul Gheorghe nu a fost niciodată bolnav, căci darul Domnului era cu dânsul”   

Despre el, se mai povestea că dacă îi dadea cineva mai mult de un leu, nu voia să primeasca, ci îl sfătuia pe omul milostiv astfel:    

„ Drăguţă, dă-i la săraci, că aşa ne porunceşte Dumnezeu.  Odată a venit o femeie săracă la el şi i-a spus, plângând: <Moş Gheorghe, sunt femeie văduvă, am cinci copii la şcoală şi n-am nici un ban>. <De cât ai nevoie?> o întrebă bătrânul. <Îmi trebuie o sută de lei>. Atunci el i-a dat tot ce primise milostenie de la oameni în ziua aceea”.

Moş Gheorghe Lazăr a murit pe 15 august 1916 şi a fost petrecut de mii de credincioşi din Piatra Neamţ până la mormântul din cimitirul oraşului. Osemintele i-au fost strămutate însă la Mănăstirea Văratec în anul 1934.