Director în funcție din 1990, demis după moartea unui elev călcat de tren. Băiatul, cu handicap, ieșise neobservat din școală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta declanşată de Inspectoratul Şcolar Neamţ în cazul unui elev cu handicap, care a murit într-un accident feroviar, s-a soldat cu demiterea directorului unităţii unde învăţa băiatul.

La școala din Roman învață elevi cu cerințe speciale FOTO Facebook CSEI Roman

Decizia a fost luată de reprezentanţii Consiliului de Administraţie de la inspectoratul nemţean pe data de 29 ianuarie 2024 şi-l priveşte pe Benone Damian, cel care conducea Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roman din 1990, el fiind printre cei mai longevivi directori de unităţi de învățământ din judeţ.

„Membrii CA ai ISJ au analizat luni, 29 ianuarie 2024, înscrisurile şi dovezile, au evaluat riscurile şi calitatea actului managerial şi în urma votului au hotărât încetarea detaşării în interesul învăţământului pentru directorul CSEI. Acesta a fost înlocuit de un alt cadru didactic din unităţii“, se arată într-un comunicat de presă.

Profesorul Benone Damian a declarat, pentru Monitorul de Neamţ şi Roman.ro, că elevul de 14 ani care a sfârşit tragic a reuşit să iasă neobservat din incintă, folosind uşa de la intrarea în şcoală, el mai având, anul trecut, o tentativă de a pleca. Copilul era încadrat în grad sever de handicap mental, exprimându-se doar prin semne.

Accidentul a avut loc pe de 25 ianuarie 2024, la ora 11.00, aproape de Gara Roman, când minorul a fost acroşat de o garnitură feroviară, leziunile suferite conducând în scurt timp la deces. O anchetă este efectuată, pentru omor din culpă, de poliţişti şi procurori, urmând a se stabili dacă este cineva responsabil de cele petrecute.

Inspectoratul Şcolar Neamț a verificat şi împrejurările unui incident grav de la Liceul cu Program Sportiv Roman. O elevă de 17 ani, care băuse (conform cadrelor de la Ambulanţă), a încercat să fugă din internat în noaptea 24/25 ianuarie, la ora 2.00, dar a căzut de la etajul doi de pe legătura improvizată din cearceafuri şi şireturi. A suferit leziuni şi a ajuns la spital. Anterior, ea fusese învoită în oraş.

„În urma incidentului, camera în care era cazată eleva a fost verificată de reprezentanţii Poliţiei Roman în prezenţa angajaţilor unităţii şi nu au fost găsite recipiente cu băuturi alcoolice“, a mai transmis ISJ Neamţ.

Urmează să fie dispusă o măsură disciplinară și în cazul conducerii liceului sportiv. 

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil