De ce a fost achitat Omar, un inculpat acuzat de evadare în timpul pandemiei. Motivarea Curţii de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar a stat puţin timp în centrul de carantină, evadarea sfârşindu-se la spital FOTO TVM Neamţ

Unul dintre primii inculpaţi pandemici din ţară, devenit celebru după încercarea de a evada dintr-un centru de carantină, a fost achitat definitiv pentru zădărnicirea combaterii bolilor

După 2 ani de procese, unul dintre primii inculpaţi pandemici din ţară, a fost achitat prin sentinţă definitivă. Este vorba de Claudiu Ciubotaru, zis Omar, în vârstă de 36 de ani, din

Piatra Neamţ, care a fost exonerat de răspundere penală pentru zădărnicirea compaterii bolilor. 

După o serie de peripeţii din perioada când era institituită starea de urgenţă, între care şi o tentativă de evadare dintr-un centru de carantină, nemţeanul a fost deferit justiţiei, iar pe 4 martie 2021 Judecătoria Piatra Neamţ l-a achitat, considerând că fapta nu există. 

Procurorii au atacat sentinţa, cauza a ajuns la Curtea de Apel Bacău, instanţă care, recent, s-a pronunţat definitiv. 

„Constată că temeiul corect al achitării inculpatului Ciubotaru Claudiu este art.16 alin.1 lit.d Cod procedură penală, respectiv existenţa cauzei de neimputabilitate prevăzută de art.30 alin.4 şi 5 Cod penal în favoarea inculpatului. (...) Definitivă“, conform Curţii de Apel. 

„Povestea“ este mai amplă decât faptele pentru care a fost judecat şi a început pe 24 martie. La acea dată era în izolare la domiciliu, măsură înstituită pe 18 martie, atunci când s-a întors din străinătate. A rezistat „închis“ în casă timp de şase zile, dar în a şaptea i-a venit chef să bea, aşa că a părăsit locuinţa. A cutreierat prin oraş, s-a delectat cu alcool, iar pe la ora 17.30 i-a făcut o vizită soacrei, amintindu-şi că avea ceva de împărţit cu ea. Pe fondul consumului de licori bahice a izbucnit un scandal, iar femeia, speriată, a sunat la 112, solicitând intervenţia forţelor de ordine. 

„Bărbat de 35 de ani, din Piatra Neamţ, se afla în autoizolare din 18 martie. A ieşit, a consumat alcool, iar pe fondul acestuia s-a dus acasă la soacră, pentru a genera scandal. Aceasta a sesizat autorităţile, iar bărbatul a fost dus în centrul de carantină“, se preciza într-un comunicat al Prefecturii Neamţ. 

La imobilul unde este centrul de carantină, pietreanul a fost dus încătuşat de un echipaj de poliţie şi de cadrele de la Ambulanţa Neamţ. S-a manifestat agresiv, nu dorea să fie introdus în centru, dar a fost calmat în cele din urmă. Toate acestea aveau loc în jurul orei 18.30. Peste jumătate de oră, un apel la serviciul de urgenţă 112, solicita o autosanitară deoarece un bărbat căzuse de la etajul II al centrului. Era vorba despre Omar, cel care se certase cu soacra şi fusese carantinat, dar nu era o tentativă de suicid, ci despre o încercare de evadare. Pentru asta şi-a confecţionat un fel de funie, folosind cerceafurile din cameră, dar aceasta a cedat sub greutatea lui, la contactul cu solul suferind o fractură deschisă la un picior. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Ce li se pregăteşte proprietarilor de clădiri aflate în paragină. A fost întocmit un recensământ

Oraşul unde pericolul pândeşte de sus, la tot pasul. În aceeaşi zi, doi stâlpi s-au prăbuşit pe maşini

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi