Credinţe de Bobotează. Ce înseamnă „chiralesa“, cuvântul strigat de copii, care alungă relele
0Boboteaza sau Botezul Domnului Iisus este sărbătoarea creştină celebrată în ziua de 6 ianuarie şi care, de-a lungul timpului, a dat naştere unor obiceiuri şi tradiţii deosebite
În Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, conform unui obicei împământenit de veacuri, creştinii aşteaptă venirea preotului cu vestirea sărbătorii. Acesta este precedat de copii, care îi anunţă sosirea strigând la porţile gospodarilor: „Chiralesa, chiralesa!“.
Termenul provine din limba greacă şi este folosit din vremurile când slujbele din bisericile româneşti se ţineau în elină. Chiralesa - „Kyrie eleison“, înseamnă „Doamne miluieşte“ sau „Domnul fielăudat“, cuvântul fiind pomenit şi în „Amintiri din copilărie, binecunoscuta carte a lui lui Ion Creangă: „Şi, când veneau cele două ajunuri, câte treizeci-patruzeci de băieţi fugeam înaintea popii de rupeam omătul de la o casă la alta şi la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Boboteazã strigam chiraleisa de clocotea satul“.
Cum era în Ajunul Bobotezei prin Neamţ, relata un preot din Tarcău, Gheorghe Verşescu, cel care în 1940 spunea că toate gospodinele au grijă să primească popa cu casa în bună rânduială, fiind citat în „Monografia comunei Tarcău“, ediţia a II-a, Editura „Nona“, Piatra Neamţ, 2005:
„Ele stăruie să se aşeze preotul pe laiţă, ca să le stea cloştile pe ouă. Scot la iveală bunătăţile casei pentru ca acesta să blagoslovească masa, blagoslvenie din care au a gusta toţi cei ai casei şi pentru ca tot anul să fie masa încărcată. Dar mâncarea fără băutură nu merge, voia bună ar tânji fără oleacă de udeală. Un rachiuaş cald, fiert cu mirodenii, pentru părinetele care se osteneşte să bată atâta cale până la casa gospodarului. La alte case se serveşte vin fiert cu scorţişoară, cuişoare, aburind paharele pentru ca sfinţia sa să se mai încălzească de atâta ger cât îndură“.
Aghiasma, bună pentru dragoste, cinste şi măritiş
În mediul rural, odinioară, era credinţa că strigând „chiralesa“, oamenii deveneau mai puternici, relele fugeau şi anul era bun până la Sfântul Andrei. Mai era obiceiul ca ceata de copii care preceda preotul, având în mâini crenguţe de brad, să înconjoare de trei ori casa, după care gospodarul lua apă sfinţită şi stropea animalele şi pe cei din curte.
„În unele sate din Neamţ, în special la munte, este ultima zi a colindelor. Sunt câteva versuri în care se spunea că Domnul Nostru Iisus Hristos merge la Iordan şi-l strigă pe Ioan: «Ioan, vină şi mă botează, că lumea se-îndepărtează». După botez urmează versurile: «După botez cerul se deschide», şi Dumnezeu răspunde: «Tu eşti Fiul Meu adevărat, te-am recunoscut»“, explica, pentru „Adevărul“, Relu Butnaru, muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman.
În trecut, apa se sfinţea într-un loc special, lângă un pârâu sau fântână. Se credea că atunci când preotul arunca crucea în apă, cel rău iese de acolo şi fuge. După sfinţire, oamenii se îngrămădeau să ia apa sfinţită, deoarece aghiasma luată înaintea altora era mai bună pentru dragoste, cinste şi măritiş. După marea sărbătoare, toţi membrii familiilor beau din apa sfinţită timp de opt zile, aceasta punându-se şi în hrana vitelor.
Aghiasma rămasă se păstra lângă icoane, spunându-se că are puteri tămăduitoare, vindecând orice boală. Mai era obiceiul ca după slujba de la biserică sătenii să mergă cu cofele pline cu apă sfinţită şi să toarne un pic în pârâu sau în fântânile întâlnite în drum spre casă.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Noapte sinistră provocată de vânt în Neamţ. Acoperişuri de blocuri smulse şi căzute peste maşini FOTO
„Amprenta“ identificată în cazul flăcărilor de pe Pietricica. Incendiul care a îngrozit un oraş