„Cinstea mesei de Crăciun“. Cum se făcea cu ciucitorul turta cu julfă, un fel de tort pe care şi gurmandul Creangă îl pomenea
0
În zona Moldovei, o prăjitură vestită era preparată doar în perioada Crăciunului, chiar şi gurmandul Ion Creangă pomenind-o în scrierile sale
Sărbătorile de iarnă la români, pe lângă credinţele şi obiceiurile practicate, presupuneau şi prepararea unor bucate specifice doar acestei perioade, lucru care era panajul strict al gospodinelor.
Acum era vremea tobei, chiştii, caltaboşilor, răciturilor, afumăturilor de tot felul, sângeretelui, şuncii fierte în moare, etc. Prin Moldova vremurilor de odinioară, un preparat
specific ce se gătea doar de Crăciun şi care trebuia mâncat mai ales în Ajun, era turta cu julfă, un desert căreia i se mai spunea „Pelincuţele Domnului”, „Pelincile lui Hristos” sau „Scutecele lui Iisus”.
Despre cum se făcea această prăjitură se poate citi într-o
amplă postare de pe pagina de facebook a Complexului Muzeal Naţional Neamţ. Ea aparţine muzeografului Florentina Buzenschi, de la Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ şi este intitulată „Tradiţii de Crăciun - Turtele cu julfă, cinstea mesei de ajun“.
„O grijă de samă a gospodinelor, în preajma Crăciunului, era făcutul turtelor şi al colacilor pentru ziua de ajun. (...) Din aluatul bine frământat se rup bucăţele, una câte una, se frământă din nou şi apoi se întinde, - se lăţeşte, se turteşte, - cu sucitorul sau ciucitorul (...). După ce foaia sau turta s-a subţiat îndeajuns, se ia binişor, ca să nu se rupă şi se pune pe plită“ (Tudor Pamfile, „Sărbătorile la români“,
Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 1997, p. 267; studiul despre Crăciun a apărut iniţial în 1914), arată muzeograful.
„Gătitu-le-aţi ceva bob fert, găluşte, turte cu julfă şi vărzare?“
Se mai precizează că, după ce turtele s-au copt se pun clit, adică una peste alta, pe sobă sau pe poliţă, ca să se usuce. Apoi, când cocoşul vesteşte miezul nopţii, spre ajun, gospodinele se scoală
ca să moaie turtele. Se iau câte trei-patru, se rup în două ori în patru şi se moaie într-o apă călduţă în care s-a topit şi apoi se aşează pe fundul unei farfurii.
„Peste acest strat de turte se presară zahăr pisat, amestecat cu miez de nucă, asemenea pisat, sau numai jolfă, julfă, jofă sau juflă de sămânţă de cânepă. (...) Gospodinele cari, din pricina nevoii, nu au turte, taie felii de pâne de târg şi le îndulcesc în apă cu zahăr, punându-le apoi pe farfurii în locul turtelor, căci Ajun fără turte n-ar sta frumos pentru cinstea casei. (Tudor Pamfile, op. cit., p. 277)“.
Muzeograful Florentina Buzenschi mai arată că învăţătorul Mihai Lupescu din Broşteni, în articolul „Bucătăria ţăranului“, publicat în revista Şezătoarea, anul XI, 1903, dădea reţeta pentru julfă, pentru care trebuia ca sămânţa de cânepă să fie pisată în chiuă, până se face turtă:
„Se încălzeşte puţin la foc, într-o strachină mare; se pune peste ea puţină apă ferbinte şi se tot mestecă. Când credem că s-a muet totul, se umple strachina cu apă călduţă şi căpătăm un lapte dulce, care se strecură prin sitişcă ori prin sită, ca să rămâe hoaspa. Laptele acesta se pune într-o oală la foc de ferbe. În timpul fertului, laptele se încheagă puţin, ca jântiţa, şi căpătăm astfel julfa“.
Şi Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie“ dădea detalii despre ce se mânca la zile de sărbătoare, pomenind despre julfă: „Nişte zile mari ca aceste le aşteaptă şi ei, cu mare bucurie, tot anul. Gătitu-
le-aţi ceva bob fert, găluşte, turte cu julfă şi vărzare? (...) Şi a doua zi, marţi, taman în ziua de lăsatul săcului, din postul Sân-Petrului, făcând mama un cuptior zdravăn de alivenci şi plăcinte cu poalele
în brâu, şi pârpâlind nişte pui tineri la frigare, părpălibndu-i prin unt“.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Turişti salvaţi pe Ceahlău din viscol, ger şi troiene. „Pe munte, în momentul când nu mai poţi, sfârşitul e aproape“
Creangă şi manualul său de excepţie. Ce structură avea cel mai tipărit şi cel mai bun abecedar al epocii
Se încarcă comentariile...
