Orădenii care locuiesc în cartierul Ioşia vor rămâne o lună de zile fără apă caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă

Orădenii care locuiesc în cartierul Ioşia vor avea de suferit de la finele lunii iunie. Furnizarea apei calde va fi întreruptă timp de aproape o lună din pricina lucrărilor de reabilitare la Magistrala 2, de pe strada Oneştilor.  Pentru că se opreşte această magistrală, reprezentanţii Electrocentrale atrag atenţia că ar putea fi afectată şi funcţionarea altor puncte termice. Cu probleme s-ar putea confrunta locuitorii din z

În perioada 20 iunie-15 iulie orădenii care locuiesc în Ioşia rămân fără apă caldă. Astfel, vor fi afectaţi consumatorii de pe următoarele străzi: Splaiul Crişanei (capătul dinspre str. Oneştilor), str. Oneştilor, str. Cazaban (capătul dinspre str. Oneştilor), Erofte Grigore (partea dinspre PT 511), Lăpuşului (capătul dinspre str. Oneştilor), T. Vladimirescu (zona Înfrăţirea), Simion Bărnuţiu şi arterele adiacente, dar și Piaţa Devei cu străzile adiacente, Calea Aradului - parţial (între Imprimeria de Vest şi str. Oneştilor, respectiv partea stângă a ieşirii spre Arad), Aviatorilor, Bolcaş şi Buzăului.

Pentru că întreruperea se datorează unor lucrări la Magistrala 2, ar putea fi afectaţi de reabilitarea magistralei şi orădenii din zona centrală astfel: str. H. Coandă, R. Wagner, Xenopol şi Calea Aradului, zona str. T. Vladimirescu, Vrancei, Primăriei, J. Calvin, I. Maniu şi adiacente şi zona grădinii zoologice

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete