Amenda colosală pe care o riscă persoana care a aruncat un piranha în Crișul Repede

0
Publicat:

Peştele a murit, însă comisarii de mediu se tem că cineva ar fi putut arunca pești și în pârâul termal care curge în municipiu, unde peștii ar fi avut condiţii de supravieţuire.

Peștele piranha cu burtă roșie, găsit în Crișul Repede FOTO: Cătălin Prichici

Un pește piranha cu burtă roșie, specie agresivă originară din America de Sud, a fost descoperit săptămâna trecută în Crișul Repede, în centrul orașului Oradea. în apropiere de Podul Centenarului.

Peștele a fost găsit de către un ecologist orădean, pescar împătimit, care ieşise să cureţe malul Crişului Repede.

Peştele era mort, cel mai probabil pentru că temperatura apei a coborât sub 10 grade, iar piranha sunt răpitori de apă dulce care vieţuiesc în apele calde din America de Sud. 

Specialiștii susțin că dacă ar ajunge în număr mare într-o apă mai caldă, peștii ar fi un pericol pentru cei autohtoni.

Reprezentanții Gărzii de Mediu îl caută pe cel care a aruncat peștele exotic în Crișul Repede. Persoana care a aruncat peștele piranha în Crișul Repede ar putea fi amendată cu până la 15.000 de lei, pentru popularea unei ape cu o specie care nu aparține acelui areal.

„Ar trebui ca aceste persoane, care dețin astfel de exemplare, să dea dovadă de mai multă responsabilitate. În cazul în care ar supraviețui piranha în Crișul Repede, vă imaginați ce s-ar întâmpla, fiind pește răpitor, ar face un prăpăd”, potrivit lui  Marius Orbai, reprezentant al Gărzii de Mediu, citat de Pro TV.

Piranha, supranumit și peștele ucigaș, trăiește în râurile calde ale Americii de Sud. Este omnivor și atinge 15-30 de centimetri. Cel mai de temut este exemplarul cu burtă roșie.

Nu este pentru prima oară când răpitori exotici sunt găsiţi în ape din România. În 2019, un pescar a găsit în Dunăre un peşte Pacu, înrudit cu Piranha, peşti din aceeaşi specie fiind prinşi şi de pescarii din Maramureş în barajul Firiza, din Baia Mare. 

Romulus Şimon, inginer silvic, a declarat, atunci, pentru Adevărul, că aceşti peşti exotici au fost aruncaţi în apă, cel mai probabil, de un pasionat de acvaristică şi nu au cum să supravieţuiască pe termen lung.

„Pacu este erbivor şi are dinţi, dar nu este Piranha. Se aseamănă, sunt din aceeaşi familie. În mod natural, în libertate, creşte până la un metru jumătate, dar le trebuie o temperatură a apei de 25-28 grade. În fiecare iarnă, barajul îngheaţă la suprafaţă, iar la fund are 1-2 grade, maximum 5 grade. Nu ajunge la 10-12 grade”, a spus inginerul silvic. 

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă