Sporturi pentru copii recomandate până la vârsta de patru ani. Sfaturile unui instructor de fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Lăsând puţin la o parte beneficiile pentru sănătate, sportul se traduce prin responsabilitate, disciplină şi multă muncă, spun specialiştii.

Specialiştii arată că sportul în viaţa copilului oferă multiple beneficii, nu doar la nivel de dezvoltare fizică armonioasă, ci şi la nivelul socializării şi al sănătăţii pe termen lung.

Copiii nu pot conştientiza, de la vârste foarte fragede, importanţa sportului în viaţa lor, mai ales dacă ne referim la ceea ce înseamnă sănătatea. Pot fi, însă, atraşi de puterea exemplului şi de disciplina care le formează un stil de viaţă.

„Dacă ne raportăm la nivelul de conştientizare a beneficiilor asupra sănătăţii la un copil din clasele primare... e mai greu să conştientizeze asta. El merge pe copiere şi exemplu. În schimb, partea de disciplină este unul dintre pilonii care vin în continuarea procesului de educaţie. Te învaţă cum să te comporţi într-un grup, cum să te raportezi la acţiunile tale, ce consecinţe pot avea acestea faţă de ceilalţi. Sportul te învaţă să te integrezi”, explică Tudor Mihalache, instructor de fitness. 

Sporturi recomandate până la vârsta de patru ani

Copii trebuie obişnuiţi cu sportul încă de la vârste fragede. 

„Până în patru ani e important ca cel mic să se joace prin forme de activităţi sportive. Să spunem că înotul ar putea fi practicat, pentru că vine mai natural. Ar mai fi, poate, gimnastica, care se poate face tot de la vârste de sub patru ani. Până la patru ani ar trebui să ne rezumăm la educaţia de bază care se face într-o grădiniţă, de exemplu. Alergatul, mersul, căţăratul, formele de sport naturale”, mai spune Tudor Mihalache, instructor de fitness. 

În ceea ce priveşte sportul făcut la şcoală, instructorul de fitness Tudor Mihalache spune că oferă, în primul rând, puterea exemplului: „Puterea exemplului este prezentă la orele de educaţie fizică de la şcoală. Când eram eu copil, ne luam unul după altul. Dacă mergeau colegii la sport sau karate, mergeam şi noi. Vorbim de perioada în care eram eu elev”

Vă recomandăm să citiţi şi:

Acuzaţii de rasism şi contre între Poliţie şi rudele principalului suspect în cazul dublei crime de la Iaşi

Şi-a legat nepotul cu lanţul, ca să nu se mai drogheze. Dialogul năucitor dintre prizonier şi operatorul 112

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete