Patru tineri din Armenia şi Georgia străbat România cu autostopul. Au reuşit să ajungă, cu noroc, la Iaşi (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Globetrotter-ii sunt din Georgia şi Armenia şi folosesc autostopul de a călători pentru că transportul public din România li se pare prea scump. Datorită unui băcăuan cu suflet mare, au ajuns joi seară la Iaşi. Aventura lor îi va purta prin Basarabia şi Ucraina înainte de a reveni din nou în România.

Eliza (21 de ani) şi Aram (19 ani) din Armenia, respectiv Teona (20 de ani) şi Natia (24 de ani) din Georgia sunt doar patru din tinerii veniţi din toată lumea pentru a participa la programe pentru copii şi integrarea rromilor în societate. Joi dimineaţă, cei patru tineri au pornit la drum.

„În funcţie de program, avem zece zile libere pe lună, iar acum avem un repaus de o lună. Miercuri am avut un stagiu de pregătire la Predeal, iar joi dimineaţă am primit liber, aşa că am decis s-o luăm la drum", a povestit Teona.

Din cauză că tinerii sunt plătiţi pentru cazare şi masă, respectiv doar pentru munca depusă, nu se pot baza pe mulţi bani. În această situaţie, călătorii au găsit o soluţie. „Transportul în România este foarte scump. Din acest motiv preferăm să facem autostopul", a spus Teona.

Eliza şi Teona se orientează pe drum cu o hartă rutieră

Zis şi făcut. Folosind acest procedeu, de joi dimineaţă, tinerii au ajuns din Predeal până la Bacău, unde un noroc nesperat le-a ieşit în cale. În cale le-a ieşit Lucian Păduraru, un băcăuan care nu a stat pe gânduri şi i-a adus până la Iaşi.

„Teona și-a rupt geanta şi a ieşit cu ea pe drum, unde l-a văzut pe Lucian. L-a întrebat «merge Iaşi?» şi el a zis că da. Mare ne-a fost surpriza când am văzut că Lucian ştie limba rusă. Am ascultat până şi muzică rusească în maşină ceea ce a fost fenomenal", a povestit Eliza.

Motivul pentru care băcăuanul a fost atât de săritor ţine de o coincidenţă incredibilă.

„Am auzit-o pe Teona vorbind româneşte şi le-am zis să urce că merg la Iaşi. Norocul lor a fost că acum nouă ani acelaşi lucru l-am făcut eu. Cu cinci dolari în buzunar, am ajuns de la Odessa la Iaşi făcând autostopul, deci se poate. Aventura e aventură. Viaţa îţi dă posibilitatea să întorci binele pe care ţi l-au făcut alţii. Şi dincolo de Nistru sunt oameni buni şi primitori. Dacă veneau peste trei zile îi duceam la Chişinău cu siguranţă. Sunt nebun şi eu ca ei", a explicat Lucian.

Pentru cei patru tineri un impediment îl reprezintă trecerea graniţei. „E cam greu să treci graniţa cu autostopul, aşa că vrem să luăm un tren. Pe lângă asta, e puţin probabil să ne ia cineva cu maşina noaptea, aşa că facem autostopul numai ziua", a declarat Teona.

„Ştim că de aici vrem să ajungem la Chişinău, iar de acolo la Odessa. În Ucraina vrem să vizităm multe oraşe, după care să revenim prin nord în România unde să vizităm Bucovina, tot cu autostopul", a explicat Eliza.

Întâlnirea cu Lucian Păduraru le-a adus celor patru tineri mai multe beneficii decât aşteptau. Băcăuanul i-a pus deja în contact pe călători cu un prieten de-al său de la Chişinău, care îi va ajuta după ce vor ajunge în Basarabia.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile