Păţania unei primării care a refuzat plata unei facturi pentru că fusese trimisă pe e-mail, nu prin poştă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO fanatik.ro

În faţa instanţei, reprezentanţii primăriei au afirmat că nici nu primiseră factura, deşi aceasta fusese trimisă pe adresa oficială de e-mail a instituţiei. Până la urmă, factura pierdută a fost găsită de judecători în dosar, semnată chiar de oficialii comunei.

O primărie din judeţul Iaşi a refuzat plata unei facturi de peste 40.000 de lei, pentru că aceasta fusese trimisă pe e-mail, iar nu printr-o scrisoare recomandată. A fost dată în judecată şi a pierdut procesul. 

Concret, în aprilie anul trecut, între Primăria Golăieşti şi SC Zest DP SRL a fost încheiat un contract privind întocmirea documentaţiei necesare pentru consolidarea unui tronson de drum comunal din centrul localităţii. Firma se obliga să întocmească documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie în decurs de o lună, iar primăria, să plătească pentru aceasta suma de 41.650 lei. 

Documentaţia a fost predată în mai, fără obiecţiuni, iar factura a fost trimisă pe adresa de e-mail menţionată în contract, în iunie. Plata facturii însă nu a mai fost făcută, motiv pentru care firma s-a adresat instanţei. Ziarul de Iaşi notează că în faţa magistraţilor Judecătoriei, reprezentanţii Primăriei Golăieşti au afirmat că au insistat ca firma să aducă factura în format hârtie la primărie sau să o trimită printr-o scrisoare recomandată, întrucât la contul de e-mail au acces mai multe persoane şi nu poate fi garantată primirea. 

„Cert este faptul că factura de plată în original, aferentă contractului de prestări servicii, nu a fost niciodată comunicată, pârâta nefiind în posesia acesteia”, au precizat oficialii din Golăieşti.

Analizând contractul dintre cele două părţi, magistraţii Tribunalului au constatat că acesta nu menţiona ca factura să fie comunicată exclusiv prin predarea directă sau prin scrisoare recomandată. În plus, factura trimisă pe e-mail nu era propriu-zis electronică, ci pur şi simplu o scanare a facturii în format hârtie, cu semnătura olografă a emitentului, potrivit sursei citate.

Ca urmare, judecătorii au obligat primăria Golăieşti să achite factura, plus cheltuielile de judecată, în valoare de 3.333 de lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ce nu trebuie să facem în caz de explozie nucleară. Cei mai simpli paşi şi de ce primele 15 minute sunt esenţiale

Serviciul german de spionaj a interceptat conversaţii între soldaţii ruşi: „Civilii sunt interogaţi, apoi sunt împuşcaţi”

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro