Video Președintele Nicușor Dan, despre parteneriatul cu India. „Avem peste 600 de companii cu capital indian”
Președintele Nicușor Dan a transmis vineri, 24 iulie, că relațiile economice dintre România și India au un potențial semnificativ de dezvoltare. Acesta adaugă că peste 600 de companii cu capital indian care sunt înregistrate azi în țară.
Sursă video: Facebook/Administrația Prezidențială
„În primul rând, pentru oaspeții noștri, bine ați venit în România și vă mai așteptăm. E un moment important în relația noastră bilaterală. Așa cum s-a spus, după mult timp un contact la nivel înalt între România și India, deși relația bilaterală dintre România și India este veche, consolidată, și nu au existat dubii în această relație.
Mă bucur că vizita politică are o puternică componentă economică, pentru că există perspective economice importante între economiile noastre. India este a patra economie a lumii. India este un mare centru de inovație tehnologică”, a transmis șeful statului la evenimentul „Romania India Business Forum”.
Acesta a afirmat că România este „poarta de intrare dinspre Asia spre Europa” și a subliniat potențialul țării în domeniul energetic, precum și pregătirea specialiștilor din tehnologie, științe și IT, elemente care, în opinia sa, deschid noi oportunități de cooperare.
„Schimburile comerciale în 2025 - 1,3 miliarde de dolari. India al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific.
Dar, așa cum am vorbit cu doamna Președinte, ambiția noastră este să dublăm această cifră de schimburi comerciale, și ne ajută foarte tare acordul de liber schimb care a fost semnat între Uniunea Europeană și India, pe care noi, în interiorul Uniunii Europene, l-am susținut”, a mai declarat Nicușor Dan.
Președintele adaugă că România are o comisie mixă de cooperare economică cu India, care s-a reunit anul trecut la București, după o pauză, de asemenea, importantă, și toamna aceasta se va reuni la New Delhi.
„Avem peste 600 de companii cu capital indian care sunt înregistrate azi în România. Ele au creat peste 10.000 de locuri de muncă. Un exemplu - Terapia Cluj, dar avem, de asemenea, în zona de IT, în zona de auto, în zona de metalurgie, și, așa cum am spus, există oportunități interesante pe piața românească pentru companii indiene care să vină să investească.
Nu am menționat, dar este, evident, zona industriei de apărare, zona de energie, unde este o așteptare de dezvoltare globală în anii care vin.”
Nicușor Dan spune că întâlnirea poate crea noi oportunități atât pentru companiile românești interesate de piața indiană, cât și pentru firmele indiene care vor să intre pe piața europeană prin Portul Constanța și conexiunea fluvială cu Dunărea.
„De asemenea, România va termina curând conexiunea pe autostradă între Portul Constanța și granița de vest, deci cu Europa Occidentală, și ne dorim, am vorbit și cred că vom avea curând o linie directă aeriană între cele două țări, astfel încât conexiunile să fie mult mai facile și să se potențeze schimburi, discuții, investiții în țările noastre.
Eu sunt optimist. Dumneavoastră aveți de lucrat pentru ca acest optimism să se transforme în rezultate și vă mulțumesc în avans pentru asta.”
Președinta Indiei, în vizită în România
Președinta Indiei, Droupadi Murmu, se află într-o vizită de stat în România, în perioada 23-25 iulie. Joi, aceasta a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, iar ulterior cei doi au susținut declarații comune de presă.
„Ce s-ar întâmpla dacă toți gândacii s-ar uni?” Mișcarea tinerilor care ar putea schimba politica Indiei
„Sunt bucuros că, în cadrul vizitei dumneavoastră, a fost semnat chiar aici programul de cooperare în știință și tehnologie, în care fiecare dintre țările noastre are o experiență umană și profesioniști care pot să ducă la dezvoltări economice importante.
Suntem bucuroși de investițiile indiene în România, și am discutat azi de cum să facem ca investiții indiene în România și investiții românești în India să fie potențate, inclusiv de o legătură aeriană directă între India și România”, a menționat președintele Nicușor Dan.
Vineri, Droupadi Murmu a fost primită la Palatul Victoria, de către premierul interimar Ilie Bolojan. La rândul său, șeful Executivului a spus că „România și India au un potențial semnificativ de extindere a cooperării economice.”

„Am avut onoarea de a o primi la Palatul Victoria pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu.
România și India au un potențial semnificativ de extindere a cooperării economice. Am discutat despre oportunități în domeniile energiei, apărării, tehnologiei, industriei farmaceutice și producției de îngrășăminte, având obiectivul comun de a crește schimburile comerciale și investițiile dintre țările noastre”, a declarat Ilie Bolojan într-o postare pe X.
Premierul interimar a anunțat că România și India vor continua demersurile pentru ridicarea relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic până în 2028, când cele două țări vor marca 80 de ani de relații diplomatice.
„O conectivitate mai bună este esențială pentru atingerea acestor obiective. Am discutat despre rolul strategic al Portului Constanța, precum și despre posibilitatea îmbunătățirii conexiunilor aeriene, pentru a sprijini comerțul, investițiile și schimburile între cetățenii celor două țări.
Forumul de Afaceri România–India organizat astăzi reprezintă un pas important pentru transformarea acestor obiective în parteneriate și proiecte concrete.”























































