Lear Corporation angajează masiv la Iaşi. Târg de joburi dedicat companiei americane, care caută 300 de oameni pentru a începe producţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi a anunţat organizarea unui târg de joburi la solicitarea oficialilor companiei americane Lear Corporation care ar urma să înceapă producţia la Iaşi în luna februarie.

Târgul de Joburi are loc vineri, 31 ianuarie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, în Sala Foaier, între orele 9.00 şi 14.00.

Oficialii de la Lear Corporation au anunţat că au nevoie "în perioada imediat următoare" să angajeze 300 de oameni pentru a putea începe producţia la cea mai nouă sucursală a companiei, construită în comuna Leţcani, în cadrul Parcului Industrial "Solo", o iniţiativă a omului de afaceri Bogdan Piţigoi.

Compania americană, specializată în producţia de huse pentru scaunele automobilelor, caută ingineri cu diferite specializări, atât pentru producţie, cât şi pentru calitate, tehnicieni, persoane cu studii medii pentru producţie, dar şi oameni care doresc să se reorienteze profesional în domeniul textil, în meseriile de confecţioner sau asamblator de huse auto.

Lear Corporation a închiriat o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi în parcul industrial ridicat în comuna Leţcani, situat la 9 kilometri de municipiul Iaşi. În final, la noua fabrică ar urma să lucreze în jur de 1.500 de persoane, compania americană urmând a deveni al doilea cel mai important angajator din Iaşi, după societatea Delphi, producător de subansambluri pentru motoarele diesel.

"Deal-ul" între omul de afaceri Bogdan Piţigoi şi compania americană reprezintă cel mai important contract de închiriere nou semnat în România, în sectorul industrial, în 2013.

Lear Corporation, care este cel mai mare producător din lume de huse pentru banchete de automobile urma să lanseze încă în anul 2012 o nouă fabrică în Republica Moldova.

Proiectul urma să fie dezvoltat la Chişinău sau Străşeni, să aibă o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi şi să coste 10 milioane de dolari. Totodată, cei de la Lear trebuiau să angajeze circa 2.000 de oameni.

Mai puteţi citi:

Şi gigantul american Lear Corporation amână construcţia unei fabrici în Republica Moldova

Un gigant american renunţă la extinderea afacerii din Moldova

Gură de oxigen pe piaţa muncii din Moldova. O companie americană va angaja 1.500 de persoane la Iaşi

Fabrica Delphi din Iaşi, o investiţie de 155 de milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele