Imaginile zilei, la Iaşi. Doi studenţi protestează pe străzi la adresa măsurilor restrictive anti-COVID-19 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ALOIASI

Cei doi studenţi din Iaşi au stârnit reacţii pozitive, dar şi negative, atât în mediul online, cât şi pe străzile oraşului.

Doi studenţi din Iaşi au protestat pe străzile oraşului îmbrăcaţi în combinezoane şi cu un mesaj pe care scria „Student nevaccinat”, aceştia fiind nemulţumiţi de măsurile restrictive care se referă la nevaccinaţi. 

„Introducerea certificatului verde este o îngrădire a dreptului la educaţie. Aşa cum este stipulat în diverse tratate internaţionale, niciun drept nu poate fi condiţionat de executarea unui act medical. 

Starea de alertă continuă deja de peste un an şi nu se vede nicio ieşire din această situaţie. Vaccinul nu este o soluţie pentru că în alte state în care rata de vaccinare este de peste 80%, numărul de cazuri este chiar mai mare decât la începutul pandemiei”, a transmis unul dintre cei doi protestatari. 

MAI MULTE IMAGINI AICI

Liga Studenţilor (LS) din Iaşi anunţă că se opune introducerii certificatului verde în universităţi. 

Reacţia vine după ce Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a cerut Guvernului şi Parlamentului modificarea legislaţiei, astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă în baza acestui certificat.

Studenţii avertizează că informaţia cu privire la statutul de vaccinat/nevaccinat, trecut sau netrecut prin boală, respectiv cea de testat/netestat intră în categoria datelor cu caracter personal.

LS din Iaşi anunţă că va depune plângeri la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislaţiei în domeniu (GDPR) împotriva universităţilor sau asociaţiilor care vor colecta astfel de date.

„Liga Studenţilor din Iaşi este alături de studenţii care sunt discriminaţi de aceste măsuri şi vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea şi drepturile studenţilor faţă de orice ingerinţe externe, chiar dacă suntem în momentul de faţă singura organizaţie care face asta, în contra curentului general din mediul asociativ studenţesc”, a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, preşedinte Liga Studenţilor Iaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

„Omul rachetă” dintr-o fotografie oficială cu liderul nord-coreean Kim Jong Un face senzaţie pe reţelele sociale

Scumpirile anulează creşterea salariului, pentru prima dată în ultimul deceniu

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie